Sari la conținut

Streinu Cercel: Pandemia HIV nu s-a stins, este printre noi, este uitată, dar ea există

Preşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Adrian Streinu Cercel
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Preşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Adrian Streinu Cercel

Pandemia HIV nu s-a stins, ea este uitată, însă există, a declarat marţi preşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Adrian Streinu Cercel, la dezbaterea „Calitatea vieţii PLHIV în România”, organizată de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.

„Trebuie să ne îndreptăm foarte mult pe prevenţie mult mai mult decât am făcut până acum, pentru că au apărut o serie de grupuri vulnerabile de care multă vreme am uitat pentru că era o perioadă de acalmie.

Acum este o perioadă de relansare a activităţii în ceea ce priveşte aceste grupuri vulnerabile şi mă refer aici la utilizatorii de droguri de administrare intravenoasă care folosesc tot felul de chimicale care mai de care la care nu le mai ştii numele în momentul de faţă dar calea de administrare intravenoasă a rămas şi odată cu folosirea acestei căi HIV-ul nu stă să se uite.

(…) La sfârşitul anului 2022 discutam de circa 18.000 pacienţi în evidenţe şi majoritatea dintre ei erau nedetectabili sau sunt nedetectabili.

Din aceşti 18.000, peste 5.500 sunt pacienţii care fac parte din cohorta anilor sfârşitul anilor 80 începutul anilor 90. (…) Vorbim despre o pandemie care nu s-a stins. Este uitată, dar ea există şi este printre noi şi alături de noi”, a declarat medicul.

HIV/ SIDA
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Noi tratamente pentru pacienții cu HIV

El a spus că au apărut o serie de medicamente noi, respectiv combinaţii de anticorpi monoclonali, şi a arătat că în prezent tratamentul HIV înseamnă o pastilă sau două pe zi, faţă de 18-24 câte se luau la „începutul istoriei” HIV în România.

Cercel a precizat că a demarat discuţii cu preşedintele CNAS pentru crearea unui fond special care să fie la dispoziţia medicului de familie în aşa fel încât să se poată testa pentru antigenul HBS, anticorpii HCV şi respectiv anticorpii pentru HIV.

„Am demarat discuţii cu preşedintele CNAS pentru crearea unui fond special care să fie la dispoziţia medicului de familie în aşa fel încât să poată să testeze pentru antigenul HBS, anticorpii HCV şi respectiv anticorpii pentru HIV. (…)

Medicul de familie trebuie să devină placă turnantă a acestor probleme majore de sănătate publică”, a arătat Streinu Cercel potrivit Agerpres.

Testarea HIV a femeilor însărcinate

În opinia sa, testarea femeii însărcinate trebuie să devină o regulă.

„Trebuie să reaccentuăm problema transmiterii pe verticală de la mamă la făt. (…)

Testarea femeii însărcinate trebuie să devină o regulă, iar testarea pentru HIV să devină cum este testarea pentru glicemie”, a mai susţinut Adrian Streinu Cercel.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel