Sari la conținut

Ambulatoriul de copii din cadrul Spitalului de Urgență Bacău au fost finalizat

Sursa foto: UNICEF

Ambulatoriul de copii din cadrul Spitalului de Urgență Bacău au fost finalizat. Lucrările de modernizare la ambulatoriul de copii – din cadrul Spitalului de Urgență Bacău au fost finalizate. Toate spațiile au fost renovate, iar conducerea unității a investit și în aparate medicale de ultimă generație.

Cadrele medicale și pacienții vor avea la dispoziție un spațiu care va crea condiții de înalt nivel pentru asigurarea unui act medical de calitate, după cum a declarat pentru pentru Radio România Actualități directorul medical al Spitalului Județean Bacău, doctorul Aurelia Țaga:

”Există secții unice pe județ, cum este Secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, secție la care adresabilitatea variază în funcție de sezon. De exemplu, în momentul de față ne așteptăm la patologia specifică sezonului rece, respectiv iernii, cu fracturi mai multe. Avem, de asemenea, recuperarea pediatrică pentru copii cu deficit nutrițional și biologic, care, de asemenea, este unică pe județ și toți copiii cu probleme se adresează acestei secții. Iar la Secția de Pediatrie și Diabet avem adresabilitate pentru forme complexe, pentru că există specialități care asigură competențe, avem dotări, avem medici specialiști care răspund nevoilor pacienților cu patologie complexă pediatrică.”

La Secția de Pediatrie de la Spitalul din Bacău vin pacienți și din zonele limitrofe județului, atât pentru calitatea actului medical, dar și pentru că pediatria băcăoană asigură continuitate 24 de ore pe zi în tot timpul anului.

 

Asigurarea asistenței medicale de urgență în minivacanța de 1 Decembrie

În contextul minivacanței de 1 Decembrie, autoritățile medicale din Județul Bacău au anunțat că voar asigura asistența medicală de urgență prespitalicească și spitalicească în mod continuu, 24 de ore din 24. Pentru a răspunde prompt nevoilor pacienților, mai multe structuri medicale din județ vor fi operaționale, acoperind o gamă variată de specialități medicale, inclusiv medico-chirurgicale și stomatologice.

Spitalele publice deschise permanent:

  • Spitalul Județean de Urgență Bacău – Tel: 0234.511.065 – Unitate de Primiri Urgențe
  • Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău – Tel: 0234.512.223 – Camera de Gardă
  • Spitalul Municipal de Urgență Moinești – Tel: 0234.362.520 – Compartiment Primiri Urgențe
  • Spitalul Municipal Sf. Ierarh Luca Onești – Tel: 0234.314.389 – Compartiment Primiri Urgențe
  • Spitalul Orășenesc Buhuși – Tel: 0234.262.220 – Compartiment Primiri Urgențe
  • Spitalul Orășenesc Ioan Lascăr Comănești – Tel: 0234.374.215 – Camera de Gardă

Aceste spitale vor funcționa cu linii de gardă de profil și vor oferi asistență medicală de urgență, asigurând astfel acoperirea necesară pe întreaga perioadă a minivacanței.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel