Sari la conținut

Vaccinul anti-HPV va fi compensat și pentru femeile de peste 19 ani

HPV
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Vaccinul anti-HPV

Din luna decembrie, vaccinul împotriva virusului HPV va fi compensat și pentru femeile de peste 19 ani, fiind o metodă utilă de prevenție pentru cancerul de col uterin.

Din păcate, infecția cu HPV este implicată în apariția a 99% dintre cazurile de cancer de col uterin. „În România, incidența este de 2,5 ori mai mare decât media europeană, iar mortalitatea este de 4 ori mai mare. Acest lucru este cauzat de faptul că nu ne vaccinăm.

Pe de altă parte, avem testul HPV sau testul Babeș Papanicolaou, care poate depista  o anomalie, atunci când este precanceroasă. O tratăm și nu mai ajungem la cancer”, explică Mihaela Geoană, președinte și fondator al Fundației Renașterea, potrivit antena3.ro.

O parte dintre aceste infecții pot fi eliminate de sistemul imunitar, însă vaccinarea este cea mai utilă metodă de prevenție.

Cancerului de col uterin, o problemă de sănătate publică

Pentru a le aminti femeilor de importanța testării și a vaccinării, Palatul Parlamentului a fost iluminat în turcoaz, cu ocazia Zilei Globale de Eliminare a Cancerului de Col Uterin. Evenimentul marchează trei ani de progrese realizate în România pentru prevenția și lupta împotriva cancerului de col uterin.

Strategia globală pentru eliminarea cancerului de col uterin ca problemă de sănătate publică a fost lansată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în data de 17 noiembrie 2020, printr-o rezoluţie adoptată de 194 de ţări, moment la care organizaţii din întreaga lume s-au alăturat cauzei iluminând peste 100 de clădiri în turcoaz, culoarea simbol a luptei împotriva cancerului de col uterin.

Rezultatele unui nou studiu au arătat că utilizarea unor medicamente existente, mai puţin costisitoare, înainte de tratamentul standard cu chimioterapie poate reduce cu 35% riscul de deces la femeile diagnosticate cu cancer de col uterin.

Descoperirile, dezvăluite recent în cadrul conferinţei Societăţii Europene de Oncologie Medicală (ESMO), au fost salutate de oamenii de ştiinţă, care le consideră un progres major în ultimele două decenii în tratarea acestui tip de cancer, relatează BBC News.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel