Sari la conținut

Angajaţii Ministerului Sănătăţii încep protestele şi cer şi ei salarii mai mari. Principala nemulţumire: „discriminarea” faţă de salariaţii CNAS

ministerul sanatatii
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Ministerul Sănătăţii, anunţ despre forma de organizare a concursului de rezidenţiat

Zeci de angajaţi ai Ministerului Sănătăţii protestează, miercuri după-amiază, în faţa instituţiei, reclamând inechităţile salariale şi ”discriminarea” la care sunt supuşi în raport cu cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

”CNAS a-ntrecut MS”

Protestatarii de la Ministerul Sănătăţii scandează ”CNAS a-ntrecut MS”. Potrivit News.ro, aceştia au afişe cu mesaje precum ”Eliminaţi inechităţile salariale”, ”Aplicare unitară a Legii 153/2017”, ”Discriminarea salariaţilor MS faţă de cei de la CNAS”.

CNAS, protest
Sursă foto: Media Flux

Angajaţii CNAS au început, în 2 noiembrie, un protest pe o perioadă nederminată, fiind nemulţumiţi de faptul că salariile lor nu au mai crescut din 2018.

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, ca for decizional, un proiect de lege care prevede, între altele, creşteri de salarii pentru angajaţii Caselor de Asigurări de Sănătate. În acest context, un protest la care urmau să participe angajaţi ai CNAS, inclusiv din ţară, în Piaţa Victoriei, a fost anulat.

Ce salarii aveau angajaţii de la CNAS înainte de majorări. Vezi AICI lista

Potrivit informaţiilor publicat pe site-ul Casei Naţionale de Asiguări de Sănătate, un director are un salariu de bază de peste 13.000 de lei, un consilier poate câştiga între 8.000 şi 12.000 de lei, sume la care se adaugă un spor de 15% pentru „condiţii vătămătoare de lucru”, dar şi bonuri de masă şi tichete de vacanţă.

Un şef de birou câştigă peste 10.000 de lei, un referent fără calificare are un venit de aproape 6.000 de lei, iar un şofer onţine peste 4.700 de lei lunar. De menţionat că preşedintele CNAS are un salariu de 16.000 de lei.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel