Din cuprinsul articolului
Decizie privind licitația pentru construcția Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Mureș. Această investiție intră sub incidența Ordonanței 90 și Ministerul Sănătății trebuie să depună un memorandum în guvern.
Decizie privind licitația pentru construcția Centrului de Mari Arși
A fost anunțată finalizată licitația pentru construcția Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Mureș.
Următoarea etapă este semnarea contractului de lucrări. Acest angajament intră însă sub incidența ordonanței de urgență a guvernului care interzice investițiile noi în lunile noiembrie și decembrie. Dacă se aprobă memorandumul, lucrările la mult așteptatul Centru de Arși din Târgu Mureș vor începe luna viitoare, estimează managetul interimar al Spitalului Județean de Urgență, Florin Crăciun.
”Ministerul Sănătății trebuie să depună un memorandum în guvern, să aprobe semnarea acestui contract, ca să putem demara lucrările. Dacă guvernul aprobă, se semnează contractul, se constituie la nivelul minsterului garanțiile de bună execuție, se plătesc taxele ISC și se dă ordinul de începere a lucrărilor. Noi sperăm lucrul ăsta să se întâmple cel târziu la începutul lunii decembrie.”
Unitatea realizată în Targu Mureș va avea un centru de arși cu cinci paturi pentru pacienți critici și 10 paturi pentru terapie intermediară, o secție ATI și 25 de săli de operație. Clădirea va fi legată de spital printr-o pasarelă și va avea heliport. Investiția se ridică la peste 320 de milioane de lei.
Reamintim că Ministerul Sănătăţii – Unitatea de Management al Proiectului – a demarat, vineri, 3 martie 2023, procedura de licitatie publică pentru achizitia de lucrări civile de construcţii pentru realizarea obiectivului „Construirea unui centru de arşi și reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună pozitionare şi conectare a departamentelor Urgenţă, ATI şi chirurgie”.
Anul acesta a fost semnat și contractul pentru construirea Centrului de Mari Arși în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu
Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru RAFILA a semnat în cursul acestui an contractul pentru construirea Centrului de Mari Arși în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, iar lucrările au început în septembrie.
Noua clădire va cuprinde 2 săli de operație pentru pacienții cu arsuri severe, 10 paturi pentru pacienții critici, 16 paturi ATI postcritici și 10 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă. În cadrul centrului va funcționa și un nou ambulatoriu de specialitate.
Valoarea investiției este de 56 milioane de euro și face parte din Proiectul derulat de Ministerul Sănătății cu Banca Mondială. Durata de execuție a obiectivului de investiții este de 26 de luni.