Din cuprinsul articolului
Angajații caselor de asigurări de sănătate din toată țara își continuă protestul și nu răspund decât urgențelor pentru intervale scurte de timp.
Ce solicitări rezolvă angajații caselor de asigurări
Salariile mici și lipsa de personal sunt principalele nemulțumiri ale protestatarilor angajați ai caselor de asigurări de sănătate.
Astfel, duplicarea cardurilor de sănătate, aprobările pentru aparate de oxigen, serviciile necesare gravidelor ori persoanelor cu dizabilități sunt singurele solicitări pe care casele de asigurări din țară și din capitală le rezolvă.
Sindicaliștii din Mureș spun că angajații CAS sunt discriminați față de alte instituții publice subordonate unei instituții de nivel central, având un venit net lunar între 3.000 și 5.000 lei. Volumul de activitate și deficitul de personal au condus aici la acumularea a aproape 1.200 de zile de concediu de odihnă neefectuate și peste 1.000 de zile de concediu medical în primele nouă luni ale anului.
Alina Simionescu, președintele sindicatului Solidaritatea CAS Mureș:
”Am încercat toate formele de a aduce la cunoștință autorităților că avem o problemă și nu ne-a ascultat nimeni. Asta a fost ultima soluție la care am încercat să recurgem. Ne cerem scuze pentru asigurați, deși asigurăm între ora 8:00 și 9:00 tot ce înseamnă urgențe, pentru că și noi avem familii, și noi suntem bolnavi cronici și știm despre ce e vorba, doar că ne-a ajuns cuțitul la os.”