Din cuprinsul articolului
Cel puțin patru persoane s-au îmbolnăvit după ce au băut băuturi produse de compania Coca-Cola din Croația în ultima săptămână, ministrul sănătății din țară sfătuind publicul să „bea apă”.
Aautorităţile au deschis o investigaţie, iar filialei locale a companiei de îmbuteliere Coca-Cola HBC i s-a cerut să retragă de la vânzare loturile a două băuturi răcoritoare, relatează Reuters şi POLITICO.
O persoană a fost spitalizată după ce ar fi consumat sâmbătă, într-o cafenea din Rijeka, un oraş din vestul Croaţiei, Römerquelle, o apă minerală cu aromă. Tânărul ar fi suferit leziuni la nivelul gâtului, potrivit presei locale.
Alte trei persoane au fost spitalizate marţi în capitala Zagreb, a declarat presei locale doctorul Rajko Ostojić, şeful departamentului de gastroenterologie de la spitalul KBC din Zagreb.
Ministrul Sănătății din Croația: Evitaţi toate băuturile carbogazoase. Beţi apa
Ostojić, care este şi fost ministru al sănătăţii, a declarat: „Nu intraţi în panică. Evitaţi toate băuturile carbogazoase. Beţi apa obişnuită a oraşului. Zagrebul este grozav, la fel şi Dalmaţia … Dacă Croaţia are ceva, are o apă excelentă”, a spus fostul ministru.
Beroš confirmase anterior două dintre cazurile suspecte de intoxicare, spunând că ambele aveau leziuni la nivelul esofagului. Întrebat dacă este sigur să se consume băuturi carbogazoase, Beroš a spus că oamenii ar trebui să manifeste „prudenţă generală”.
„Avem două băuturi în două oraşe, îmbuteliate în două ţări”, a spus el. „Cel mai bine este să beţi apă”, a recomandat şi actualul ministru al sănătăţii.
Römerquelle, care este o marcă deţinută de Coca-Cola, este îmbuteliată în Austria, iar Coca-Cola în Croaţia.
Institutul Croat de Sănătate Publică analizează mostre de băuturi pentru a determina ce a cauzat simptomele.
Coca-Cola HBC Croaţia a declarat marţi că este la curent cu un „incident izolat” care a intervenit în Rijeka şi cooperează cu autorităţile, iar Coca-Cola HBC Austria a declarat că „monitorizează îndeaproape” situaţia.
Retragerea de pe piață a loturilor suspecte
Biroul Inspecţiei de Stat din Croaţia a ordonat însă miercuri filialei locale a companiei de îmbuteliere Coca-Cola HBC să retragă de la vânzare loturile a două băuturi răcoritoare, în timp ce desfăşoară investigaţii privind cazurile de îmbolnăvire suspectate a fi fost cauzate de aceste băuturi.
Coca Cola HBC Croaţia, parte a companiei de îmbuteliere care distribuie produsele Coca-Cola, a precizat, într-un comunicat publicat de presa locală, că analizele sale interne nu au găsit nereguli în produse, dar că retrage loturile până la încheierea anchetei oficiale.
Compania a precizat că a retras temporar un lot de Coca-Cola Original Taste 500 ml şi două loturi limitate de Romerquelle Emotion Blueberry Pomegranate 330 ml.