Din cuprinsul articolului
Horoscop 5-11 nov. Alina Bădic, avertisment: „Cu toții avem o stare de agitație, mai ales cei care nu am reușit să elevăm toate structurile noastre, nivelurile de conștiință”.
Perioada care urmează e foarte agitată, din punct de vedere astral. Vom fi nevoiți să ne echilibrăm atenția între o stare de introspecție și punerea în practică a unor idei mai practice.
Astrologul Alina Bădic vorbește despre o anumită karmă de atașament care apare în majoritatea semnelor zodiacale.
„O anumită karmă de atașament se descarcă zilele acestea cu opoziții puternice pe semen fixe, axa Taur-Scorpion simbolizând lupta între idei înalte, preocupări deosebite și gânduri parazit instinctuale care ne pot abate drastic de la drumul nostru.
Configurație zmeu pe semne de pământ și cu un focar neptunian pe Pești, o metamorfoză care invită la introspecție dar și la punerea în practică a unor idei care pot aduce avantaje materiale ce până acum au fost puse sub semnul întrebării. Cum să procedăm pentru a putea echilibra toate aceste energii”, a spus Alina Bădic la B1TV.
Berbec- Care e adevărata motivație
Această karmă de atașament se manifestă chiar pe casa legată de atașament, pe axa 2-8, Taur- Scopion și casele 2-8, ca atare cred că nativii Berbec, pe undeva sunt și momente în viață când este bine totuși să fii preocupat și de valori materiale pentru că pot fi momente în care se poate potența această zonă și poți să ai beneficii într-un moment în care Universul îți este favorabil.
Deci nu este nimic rău să identifici acele momente în care Universul îți poate fi favorabil, doar să încerci să nu te abați foarte mult de la drumul tău. Se activează foarte multe energii pentru nativii Berbec acum pe această axă 2-8. Trebuie să înțeleagă care este adevărata lor motivație.
Taur- Noroc la bani
Au marea șansă să îl găzduiască și pe Jupiter și pe Uranus, deci cu siguranță Taurii nu se plictisesc în această perioadă cu Uranus în semn și cu Jupiter aici, probabil că se gândesc la tot felul de modalități de a-și fructifica norocul, șansa. Vom vedea foarte mulți Tauri cărora le merge destul de bine din punct de vedere financiar, și totuși zona de deficit este energia.
Atunci când ai planeta sistemului nervos și agitației în semnul tău este evident că ești mult mai agitat decât de obicei. Opozițiile cu Soarele, cu Marte, cu Mercur în semnul Scorpionului fac ravagii, în sensul că este foarte multă alertă în jurul taurului. Nu numai că se plictisesc dar nici nu pot sta locului, nu pot sta singuri.
Gemeni- Agitație
Toate aceste opoziții și careu în t care îl prinde pe Saturn într-o poziție destul de forță pentru că se găsește acum fix pe cuspidă între Vărsător și Pești. Agresează pe toată lumea, cu toții avem o stare de agitație, mai ales cei care nu am reușit să elevăm toate structurile noastre, nivelurile de conștiință.
Dar este cel puțin un domeniu care în momentul de față ne agresează și cel mai probabil este domeniul în care am avut cea mai mare formă de atașament, pentru că așa astograma momentului cu aceste poziții pe axa Taur-Scorpion care vorbește cu totul și cu totul special despre atașamente.
Rac- Mesaje speciale
Este un marcaj acest aspect caree în t, care arată un fel de degringoladă pe undeva, dar din care noi vom ieși câștigători dacă știm cum să gestionăm aceste energii și Luna care a intrat în semnul Leului și a părăsit semnul lor clar a venit cu niște marcaje, clar a venit cu niște mesaje foarte importante.
Trebuie să înțelegem cam în ce constă toată această agitație a Univerului. Universul se agită în momentul acesta să ne transmită lucruri. Din păcate nu toată lumea are urechi de auzit și totuși nativii Rac sunt foarte receptivi în această perioadă.
Leu- Căutarea divinului
Destul de dure aceste carente, pentru că ele vin pe semne care sunt oricum conflictuale Leului, Saturn este fix pe cuspidă între Vărsător și Pești, deci oarecum pe o zonă opusă. Axa Taur-Scorpion întotdeauna aduce conflicte destul de serioase în viața nativilor Leu.
Aș merge pe faptul că trebuie să vedem care este zona care ne apropie cel mai mult de zona noastră divină. Aici nu ai cum să dai greș dacă te gândești unde e partea ta care pare a te lega cel mai mult de divinitate sau de liniștea ta sufletească.
Fecioară- Experiențe diferite de viață
Interesante aceste opoziții pentru Fecioară pentru că ele pun problema restabilirii unui alt tip de echilibru în ceea ce privește mediul, anturajul. Karma aceasta de atașament se descarcă pentru nativii Fecioară pe axa 3-9, evident o axă care cuprinde tot ceea ce ține de anturaj, de prieteni, de colegi, de cunoștințe, dar și de preocupările elevate, erudiți, cunoaștere, destudii înalte, drumuri, călătorii.
Acest Jupiter și Uranus pe casa Săgetătorului, chiar dacă în semnul Taurului, face pe nativii Fecioară să baleieze pe undeva între preocupări concrete care fac parte și din natura lor mercuriană, dar le atrage atenția aceste aspecte pe care până acum le-au ignorat, pe care poate până acum nu le-au luat în calcul.
Balanță- Atenție la dedesubturi
Destul de puternică perioada. Această descărcare de care vorbeam, aceste caree în t pentru nativii Balanță ocupă axa banilor, axa 2-8. Interesant ce au de observat, de identificat. Nu este vorba doar despre niște opoziții între planetele aflate între Scorpion, Soare, Marte, Mercur și cele aflate în Taur, Jupiter, Uranus.
Este vorba despre careele pe care le creează cu Saturn, care se găsește într-o poziție cheie, între cele două zodii între Vărsător și Pești. Ca atare acum oricum se descarcă un program karmic, oricum este vorba despre anumite lucruri care ies la suprafață, este vorba despre ceva ce trebuie să înțelegem.
Scorpion- Identificarea lucrurilor care îi deranjează
Sunt gazdele acestor planete care i se opun lui Jupiter. Evident, chiar trebuie să urmărească unde s-a creat un atașament, orice formă de atașament, de unde vine o proiecție care îi deranjează. De fapt, și mai simplu decât să spune karma de atașament putem să vorbim despre faptul că e important zilele acestea să urmărim ce anume ne deranjează, ce anume ne enervează.
Pentru că trebuie să ne concentrăm un pic pe lucrurile acestea care ne agresează, dar agresiunea nu este una tacită, cum sunt unele aspecte pe cer care vin într-o formulă mai volatilă. Acum agresiunea este foarte clară, foarte explicită.
Săgetător- Energie agresivă
Zona care vine oarecum acum cu ceva agresiune, zona care le ridică semne de întrebare aș spune este chiar această axă 6-12, este o axă care îi pune puțin pe gânduri, cu certitudine vor fi ceva evenimente sau personaje care vor cu tot dinadinsul să intre în atenția nativilor Săgetător, într-o manieră în care îi agresează.
Acest Marte conjunct cu Soarele și cu Mercur pe casa a 12-a, pe casa secretelor despre care vorbeam, pe casa lucrurilor care nu ți se arată întru totul, ele păstrează o zonă de mister. Ar trebui să fie foarte atenți la manifestarea, nici nu contează de fapt persoanele, cât contează energia persoanelor, manifestarea unei forme energie care poate să nu aibă nicio componentă sufletească similară sufletului lor.
Capricorn- Relații în pericol
Încep să înțeleagă și să identifice care sunt acele persoane care cu adevărat merită atenția lor. Dar totodată își pun și problema scoaterii din circuitul lor a celor care nu se mai încadrează, care consideră că prin atașament au devenit slabi, au devenit vulnerabili, prin atașament poate și-au creat un soi de dependență care nu este cea mai firească.
Vom vedea nativi Capricorn care dintr-odată doresc să rupă relația total cu anumite persoane din anturajul lor. Există totuși niște caracteristici comune capricornilor sau celor care se știu cu un Saturn foarte puternic în temă și anume că au o anumită fidelitate față de oamenii care le intră pe sub piele.
Vărsător- Provocare
Perioada vine cu foarte multe propuneri, cu foarte multă provocare. Saturn se găsește în imediata lor vecinătate, practic încă este pe graniță, într-o poziție destul de copleșitoare. Ar trebui să stea să fie spectatorii propriilor evenimente diverse.
Este destul de greu să punem punctul pe i în cazul nativilor Vărsător pentru că este un pic de agitație și trebuie urmărită și zona profesională care iarăși descarcă ceva karmă poate fi și ceva agresiv acolo și planul domestic. Ca atare, vărsătorii sunt într-o ipostază în care trebuie să deducă unde ar trebui să echilibreze energia, carieră vs plan domestic, este acest Saturn care de abia ce a părăsit semnul lor, dar încă mai este pe cuspidă.
Pești- Comunicare fructuoasă
Se anunță o perioadă foarte interesantă din punctul de vedere al informațiilor pe care le primesc din partea anturajului și a celor cu care interacționează. Negocierile și comunicarea pot fi foarte fructoase pentru Pești în această perioadă și opozițiile pe axa 3-9 cu cele trei planete din Scorpion de pe axa filosofiei vorbesc despre faptul că este important în această perioadă să discutați, să comunicați, să spuneți ceea ce gândiți, să le cereți celorlalți explicații, sfaturi sau chiar să provocați acea discuție.
Și doar o nu o discuție; încercați să identificați toate acele situații care vă supără, vă deranjează.