Sari la conținut

Cabinetele de medicină de familie vor primi, la cerere, statutul de unităţi sanitare de utilitate publică

Medic de familie
Credit foto: arhiva Doctorul Zilei

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care modifică legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prin care cabinetul de medicină de familie şi punctele secundare de lucru pot fi declarate, la cerere, unităţi sanitare de utilitate publică.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, în sensul declarării cabinetului de medicină de familie şi a punctelor secundare de lucru ca unităţi sanitare de utilitate publică.

„Asistenţa medicală primară este asigurată prin cabinetul de medicină de familie, care poate fi unitate sanitară de utilitate publică. Statutul de «unitate sanitară de utilitate publică» se acordă cabinetelor de medicină de familie, la cerere”, conform legii promulgate de către şeful statului.

Medic
Sursă foto: pixabay

De asemenea, „cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru, dacă solicitantul asigură un program fracţionat de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază. După cum transmite News.ro, punctele de lucru pot obţine, la cerere, statutul de utilitate publică”, potrivit actului normativ.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel