Din cuprinsul articolului
Mai mulți studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova au suferit arsuri și probleme de vedere după ce ar fi fost expuși la lămpi UV, acuză Liga Studenților Iași.
Liga Studenților (LS Iași) acuză Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova după ce, în urmă cu trei săptămâni, mai mulți studenți de la specializarea medicină generală ar fi stat expuși timp de 5-6 ore sub niște lămpi cu raze ultraviolete dintr-un laborator, fapt care le-ar fi cauzat leziuni oculare și tegumentare.
UMF Craiova a încercat să mușamalizeze cazul
UMF Craiova a încercat să mușamalizeze cazul și să îi determine să nu facă plângeri sau să se adreseze vreunei instituții sau presei, refuzând totodată să îi despăgubească și să le plătească tratamentul, susțin sursele BZI.
„UMF Craiova a încercat să mușamalizeze cazul și să îi determine să nu facă plângeri sau să se adreseze vreunei instituții sau presei, refuzând totodată să îi despăgubească și să le plătească tratamentul. Organizația studențească solicită tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, adresarea de către conducerea UMF Craiova de scuze publice și despăgubirea urgentă a studenților afectați”, transmite Liga Studenților Iași, miercuri, într-un comunicat de presă.
Expunerea la lămpile cu raze UV duce la leziuni ale corneei
Studenții au arsuri puternice și înțepături în ochi, le este afectată vederea și nu pot suporta lumina
Aproape toți au avut nevoie de o săptămână de îngrijiri medicale, iar unul dintre ei, aparent grav afectat, are nevoie de tratament de durată, până la 6 luni.
„Atât cei vătămați direct, cât și colegii lor, se feresc să vorbească pe motiv că profesorii le-ar face probleme la examene și ar putea să nu mai termine facultatea. Expunerea la lămpile cu raze UV duce la leziuni ale corneei, fotocheratită (sensibilitate la lumină), care se manifestă cu dureri accentuate și afectarea temporară a vederii, însă poate determina și alte afecțiuni mult mai grave.
Conducerea UMF Craiova a refuzat să achite tratamentul pentru studenți, iar aceștia au fost batjocoriți inclusiv de unele cadre medicale”, arată Liga Studenților.