Din cuprinsul articolului
Medicul Adriana Furtună a discutat, la Sfatul Sănătății cu Andreea Cigolea, despre degenerescența maculară, dar și despre semnele la care trebuie să acordăm o atenție deosebită când vine vorba de sănătatea vederii noastre.
„Degenerescenţa maculară este o afecțiune cronică, degenerativă care afectează persoanele în vârstă, de obicei, după 50 de ani și care se manifestă prin scăderea acuităţii vaizuale, în special în zona centrală.
În ceea ce priveşte simptomele, pacienţii văd linii drepte, ca fiind strâmbe, ondulate sau întrerupte. Pot vedea imagini mai mici sau mai mari, însă acest lucru se întâmplă pe partea centrală. Este ca o pată în centrul vederii.
Pe partea laterală, se vede bine, însă în centru fie se micșorează, fie se mărește imaginea. Mulţi pacienţi stau cu aceste simptome destul de mult timp.
Boala afectează ambii ochi, însă nu în acelaşi timp. De aceea, ideal ar fi ca după 50 de ani, măcar la fiecare două săptămâni să acoperim pe rând câte un ochi şi să ne asigurăm că vedem bine.”, a spus medicul oftalmolog Adriana Furtună.
Nu se cunosc cauzele exacte ale bolii
„Din păcate, nu se cunosc cauzele exacte ale bolii, însă în definiţie vârsta este o cauză. Clar este o afecţiune legată de vârstă, dar se pare că mai sunt implicaţi şi alţi factori care ţin de stilul de viaţă. Vorbim aici despre fumat, dar în general un stil de viaţă nesănătos.
Nu este o boală care se vindecă, dar dacă o descoperim la timp, putem prelungi anii în care vederea să fie una bună.
Persoanele cu vârsta peste 50 de ani trebuie să efectueze un control oftalmologic măcar o dată pe an. Ideal ar fi o dată pe an, pentru că sunt foarte multe afecţiui oftalmologice, nu doar degenerescenţa maculară, care, din păcate, nu dau simptome.
Așadar, degenerescența maculară poate fi diagnosticată doar de către medicul oftalmolog. Există tratamente eficiente care îmbunătățesc calitatea vederii celor care suferă de această afecțiune. Tratamentul este particularizat pentru fiecare pacient în parte de către medicul oftalmolog, potrivit Antena 3.