Vineri încheie săptămâna dedicată conștientizării importanței donării de plasmă, iar Asociația Română Pentru Boli Neurologice Periferice le mulţumeşte donatorilor pentru gestul lor care schimbă sau salvează vieți.
Plasma poate fi colectată în două feluri:
- prin donare directă – câte 800ml de plasmă;
- prin recuperarea plasmei din sângele donat – câte aprox. 280ml de plasmă.
Asociaţia transmite într-un comuinicat că majoritatea pacienților cu boli neurologice periferice nu are alternativă la tratamentul cu substanțele extrase din plasma colectată de la donatori, cum ar fi imunoglobulina.
„Pacienții pe care îi reprezentăm au nevoie de substanțele extrase din plasmă pentru a preveni instalarea unor dizabilități severe ireversibile sau chiar pentru a rămâne în viață.
Pentru că în lume nu se colectează suficientă plasmă, adeseori pacienții din Europa se confruntă cu întârzieri în accesul la tratament, cum ar fi cel cu imunoglobulină. Însă dacă în țări ca Franța, Italia sau Spania, deficitul este de 5-10%, în România crizele sunt frecvente și acute, iar pacienții ajung adesea în situații disperate. Un studiu derulat de asociația noastră a arătat că în 2021, doar 2,22% dintre pacienții români au beneficiat de măcar jumătate din doza minimă stabilită de Ministerul Sănătății, în scădere față de 2020 (8,45%) și respectiv 2019 (10,38%). Între timp, pacienții ne semnalează că situația nu s-a îmbunătățit semnificativ…
Dorim să lansăm pe această cale un apel pentru implicarea tuturor, a publicului, a donatorilor, a pacienților, al familiilor lor, personalului medical și al reprezentanților autorităților pentru a înțelege importanța donării de plasmă, a demarării colectării de plasmă pentru fracționare, procesul tehnologic complex de obținere a tratamentului vital mai multor mii de pacienți români”, precizează sursa citată.
”Asigurarea accesului la tratament asigură reducerea mortalității pacienților acuți cu peste 30% și a invalidității ireversibile cu peste 20%. Sunt cifre care vorbesc despre sute de oameni care mor și alte sute care devin invalizi în mijlocul nostru, deși pentru ei există un leac. Vă invităm pe toți să deschidem ochii și să aducem pe agenda publică a autorităților situația lor.
Îi invităm pe cei generoși să întindă mâna și să doneze plasma atât de necesară salvării de vieți. Și, nu în ultimul rând, invităm Ministerul Sănătății să scoată de sub tăcere problema gravă a reformei sistemului de colectare a plasmei în România și nevoia unei Strategii naționale a sângelui și plasmei”, a declarat Marian Ciopec, președinte Asociația Română a Bolnavilor cu Neuropatii Periferice.