Sari la conținut

Se schimbă buletinele! Cum vor arăta și ce informații noi sunt adăugate

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Noile buletine vor conține informații suplimentare

Din cuprinsul articolului

Se schimbă buletinele românilor. Noile cărți de identitate ar putea fi implementate cât de curând. Potrivit unui proiect de lege, se pare că pe noul document vor fi trecute mai multe informații decât până în prezent.

Conform proiectului de lege, în plus față de informațiile care se află în aceste momente pe actele de identitate ale românilor, cum ar fi numele complet al titularului, sexul, cetățenia și codul numeric personal, se va include și informația privind grupa sanguină a acestuia și factorul Rh.

Acest detaliu este inclus într-un proiect de lege ce urmează să fie votat de parlamentari, posibil să obțină primul vot din partea senatorilor, fiind însoțit de un raport favorabil.

Ce vor conține noile buletine

Proiectul legislativ vizează modificarea OUG 97/2005 referitoare la evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, cu scopul de a adăuga noi informații pe buletine.


În mod specific, pe atât pe cartea de identitate fizică, cât și pe cea electronică, în plus față de informațiile actuale, se vor regăsi și grupa sanguină și factorul Rh.

Potrivit legislației aflate în vigoare, datele cu caracter personal înscrise pe cartea de identitate simplă sunt:

  • numele și prenumele deținătorului;
  • sexul;
  • cetățenia;
  • data nașterii;
  • semnătura olografă a deținătorului;
  • o fotografie a titularului;
  • CNP-ul;
  • adresa de domiciliu a deținătorului.

Potrivit prevederilor ordonanței menționate mai sus, datele cu caracter personal incluse în cartea de identitate sunt cele menționate anterior, iar în format electronic, acestea cuprind:

  • informațiile preluate din formatul tipărit al cărții;
  • numele complet al părinților titularului;
  • locul de naștere al titularului;
  • certificate pentru autentificare sau semnătură electronică și, în cazul necesar, certificate pentru semnătură electronică calificată;
  • date biometrice ale titularului, care includ o imagine facială și, dacă este cazul, imagini ale amprentelor a două degete.

Conform inițiatorilor, această implementare este necesară deoarece „cunoașterea de către personalul medical a grupei sanguine și a factorului Rh este esențială nu numai pentru victimele accidentelor rutiere, ci și în cazul bolnavilor cu diferite afecţiuni care se prezintă sau sunt aduși la unitățile de primiri urgenţe în stare de inconștienţă/ imposibilitate de colaborare sau chiar fără aparținători”, notează avocatnet.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel