Sari la conținut

Impresionant. Un medic oncolog și-a sacrificat propria viață ca să salveze un necunoscut

Medic
Sursă foto: pixabay

Din cuprinsul articolului

Un medic oncolog de top, care a fugit din Irakul devastat de război, s-a înecat în mod tragic, după ce a fost dus în larg în timp ce încerca să salveze un alt înotător. Tragicul incident s-a întâmplat anul trecut, în februarie. 

Cadavrul doctorului Luqman Jubair, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit în apropierea plajei Mermaid, după ce acesta fusese dat dispărut. Bărbatul stătea în apă până la talie când a văzut un alt înotător că are probleme, potrivit raportului poliției. De asemenea, le-a făcut semn altor trei oameni aflaţi pe plajă care s-au repezit să îi sară în ajutor.

Medicul nu a mai putut fi salvat

Înotătorul aflat în dificultate a fost salvat de către grup, dar cu toate acestea, dr. Jubair a dispărut fără urmă în valuri, declanșând o căutare extinsă din partea autorităţilor. În cele din urmă, au găsit cadavrul bunului samaritean lângă plaja Mermaid, în ceea ce poliția a descris ca fiind o ”tragedie absolută”:

”Este o poveste tragică în care un membru al publicului a încercat să facă ceea ce trebuie și a intervenit pentru a salva viața unei alte persoane și, din păcate, s-a confruntat cu unele dificultăți”, a declarat Rhys Wildman, șef interimar al poliției din Gold Coast.

Dr. Jubair a fost cercetător în aria cancerului la Universitatea Griffith. În 2014, a fugit din Irakul devastat de război şi s-a recalificat în Australia pentru a deveni medic oncolog, notează Daily Mail.

Medicul a făcut parte dintr-o echipă de cercetare care a obținut recunoaștere la nivel mondial pentru faptul că au fost primii care au eliminat tumori canceroase la șoareci folosind tehnologia de editare a genelor CRISPR.

„Suntem în doliu pentru pierderea unui om talentat și altruist care, pe tot parcursul vieții sale, a pus întotdeauna pe alții înaintea sa”, au declarat colegii săi de la Universitatea Griffith din Australia.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel