Sari la conținut

Se înmulțesc cazurile de COVID. Dr. Adrian Marinescu: „Va fi mai complicat de gestionat în octombrie”. Reguli de prevenție

Dr. Adrian Marinescu
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Dr. Adrian Marinescu, despre cazurile de imbolnavire din aceastăperioada

Cazurile de COVID se înmulțesc accelerat pentru săptămâna aceasta. Pentru cea precedentă au fost raportată peste 7.000 de infectări, ceea ce înseamnă un plus de 50% față de intervalul anterior, iar creșterea continuă.

Ministrul Sănătății a anunțat recent că s-a ajuns la aproximativ 2.000 de diagnosticări pe zi.

Specialiștii din sănătate spun că majoritatea cazurilor de infectare cu coronavirus sunt forme ușoare sau medii, însă numărul tot mai mare de pacienți care se prezintă la spital poate face situația mai dificilă în următoarea perioadă.

Dr. Adrian Marinescu: Cazurile Covid vor fi mai complicat de gestionat în luna octombrie

Medicii încep din nou să atargă atenția asupra măsurilor de protecție popularizate în perioada pandemiei.

„Cred că va fi și mai complicat de gestionat în momentul în care vom avea sezonul rece, probabil din octombrie. Presiunea va fi mai mare la nivelul camerelor de gardă, nu neapărat că părinții se vor interna, dar vor fi multe prezentări.

Și eu cred că rezolvarea va veni din faptul că toate spitalele vor trebui să vadă acești pacienți cu afecțiuni respiratorii acute, nu doar cele de infecțioase, pentru că ele se vor colmata altfel.

În spațiile închise e bine să mă protejez, adică masca e clar că mă ajută, mai ales pentru persoanele care au factori de risc, mai ales pentru persoanele în vârstă. Și nu vorbesc de SARS-CoV-2, pot face gripă în formă severă, pot face o altă viroză. Deci protecția se referă la tot ce înseamnă transmitere pe cale respiratorie.

Deocamdată, eu cred prudența e bună. Şi aici sunt câteva lucruri de făcut: vaccinarea antigripală, care trebuie să fie pe scară largă și făcută din octombrie, regulile de igienă, izolarea persoanei care are o simptomatologie acută, nu ne trimitem copilul la școală, nu mergem în colectivitate, pentru că vom crea focare, și, de asemenea, faptul că trebuie să am grijă inclusiv de oamenii din familie”, a declarat Adrian Marinescu, medic, Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, potrivit RADOR.

Adrian Marinescu a reamintit că este posibilă vaccinarea antigripală și anti-covid în același timp cu administrarea fiecărui vaccin în câte un braț.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel