Medicii stomatologi din România, reuniţi în cadrul mai multor asociaţii profesionale, au solicitat joi intervenţia de urgenţă a Guvernului pentru a permite prezenţa observatorilor la procesul electoral pentru alegerea conducerii Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
„Actuala conducere a CMSR (care a renunţat, în urma protestelor masive ale medicilor stomatologi ce au protestat public la restricţionarea dreptului de liberă practică pe care au impus-o netransparent şi abuziv), se pregăteşte de o premieră pentru România post-decembristă.
Practic, prin modificarea regulilor de derulare a alegerilor, acestea ar urma să se deruleze în absenţa observatorilor, atât pe durata procesului electoral, cât şi la numărătoarea voturilor”, se arată într-un comunicat.
Reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale medicilor stomatologi solicită ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, „să pună capăt derapajelor nedemocratice şi abuzive” ale actualei conduceri a CMSR, garantând public prezenţa observatorilor la alegerile pentru acest colegiu, la nivel local şi naţional.
„Având în vedere că planează suspiciunea că prin accelerarea derulării calendarului electoral nu se vor aplica normele cadrului legal promovat de Guvern, la iniţiativa Ministerului Sănătăţii, somăm public conducerea CMSR să nu încheie acest sfârşit de mandat printr-un şir de abuzuri.
Nu vom tolera, indiferent de presiunile făcute de actuala conducere CMSR asupra comunităţii noastre, împiedicarea medicilor stomatologi să profeseze liber şi transformarea alegerilor pentru conducerea CMSR într-un mecanism anti-democratic, aşa cum se întâmplă în acest moment prin organizarea actualului proces electoral şi prin îngrădirea dreptului de a alege şi de a fi ales pentru mai mulţi medici stomatologi!
Atragem atenţia asupra faptului că dreptul de a alege şi de a fi ales este un drept garantat prin constituţie ce nu poate fi suprimat prin prevederile stipulate în cadrul unui regulament de organizare şi funcţionare”, a declarat dr. Florin Lăzărescu, secretar general al SSER, potrivit Agerpres.
Comunicatul este semnat de Societatea de Stomatologie Estetică din România (SSER), Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România (AMSPPR), Asociaţia Medicilor Stomatologi din Municipiul Bucureşti, Asociaţia Medicilor Stomatologi Galaţi, Asociaţia Română de Excelenţă pentru Ortodonţie şi Asociaţia „Digital Dental Society”.