Din cuprinsul articolului
Șase asociații profesionale ale medicilor stomatologi, cu peste 3.000 membri, cadre universitare precum și practicieni din mediul privat trag un semnal de alarmă cu privire la starea sănătății orale la nivelul țării, precum și față de acțiunile actualei conduceri a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, definite prin lipsă de transparență, decizii arbitrare și restrângerea drepturilor.
Potrivit asociațiilor semnatare, pe fondul stării generale de nemulțumire din comunitatea profesională, Colegiul Medicilor Stomatologi din România și-a pierdut credibilitatea și reprezentativitatea, atingând o scădere istorică a implicării în procesul electoral – doar 10% dintre medicii stomatologi participând la ultimele alegeri pentru conducerea CMSR.
În același timp, acțiunile discreționare ale actualei conduceri au generat, în ultima perioadă, dezaprobarea și reacția fermă a comunității medicilor stomatologi.
„Cred cu tărie că responsabilitatea noastră față de asigurarea accesului la servicii de sănătate orală de calitate pentru pacienții din România ne determină să facem un pas în față și să schimbăm modul în care suntem reprezentați ca medici stomatologi. Am încredere că împreună, medici, pacienți, autorități, putem îmbunătăți standardele, legislația, cadrul financiar prin care drepturile pacienților și medicilor stomatologi sunt respectate.
Avem o șansă unică de a reconstrui încrederea dintre noi, pentru atingerea unui obiectiv pe care ni-l dorim cu toții: dezvoltarea profesiei noastre, într-un cadru corect, performant și dinamic”, a afirmat dr. Florin Lăzărescu, acesta anunțându-și totodată candidatura la președinția CMSR.
10 pași pentru progresul stomatologiei din România
Odată cu anunțarea candidaturii la președinția CMSR, dr. Florin Lăzărescu a lansat platforma de măsuri pentru progresul stomatologiei din România, invitându-i pe colegii stomatologi din întreaga țară să facă un pas în față și să contribuie, prin dialog și dezbateri, la viitorul reprezentării lor la nivelul CMSR.
Printre obiectivele pe care dr. Florin Lăzărescu le propune colegilor săi stomatologi se numără:
- Clarificarea cadrului de funcționare și reglementare, prin consultarea transparentă a reprezentanților medicilor stomatologi.
- Asigurarea finanțării serviciilor stomatologice din fonduri publice
- Atragerea fondurilor europene în sistemul de medicină stomatologică
- Reformarea și consolidarea sistemului de Educație Medicală Continuă prin stimularea calității procesului educațional
- Sprijinirea și orientarea studenților din anii terminali și a absolvenților pentru inițierea și dezvoltarea carierei lor profesionale.
- Derularea de programe pentru facilitarea accesului tuturor pacienților români la serviciile stomatologice
- Elaborarea unui mecanism financiar bancar eficient și atractiv de creditare a firmelor din domeniul medicinei dentare.
- Elaborarea și implementarea unei strategii coerente la nivel național în ceea ce privește prevenția și tratamentul afecțiunilor stomatologice
- Reconectarea reprezentanților medicilor stomatologi din România la forurile decizionale internaționale, ale Uniunii Europene și ale României.
- Calibrarea echitabilă a sistemului de acces la specializări între medicii străini și medicii români
„Îi încurajăm pe colegii stomatologi din întreaga țară să facă un pas în față, să acceseze platforma pe care am lansat-o astăzi și să propună soluții pentru progresul CMSR. Progresul poate fi realizat doar prin implicare colectivă și nu ne permitem să pierdem alți patru ani. În linii mari, CMSR are responsabilitatea de reprezentare și protejare a drepturilor medicilor stomatologi, dar și de a promova politici publice eficiente pentru pacienți.
Dacă analizăm ambele direcții, vom observa că actuala conducere a CMSR nu și-a îndeplinit niciunul dintre obiective. Pe de-o parte, comunitatea medicilor stomatologi s-a poziționat deja în mai multe moduri împotriva acțiunilor întreprinse de CMSR, iar în ceea ce privește cel de-al doilea obiectiv, țara noastră rămâne la coada clasamentului atunci când vine vorba de vizitele la stomatolog. Mai mult decât atât, prevenția este cvasi-inexistentă în această ramură – doar 4% dintre românii care au fost la stomatolog în ultimul an prezentându-se pentru un control de rutină,” afirmă Dr. Horia Barbu, Profesor Universitar în cadrul Universității „Titu Maiorescu” din București.
Printre asociațiile care și-au trimis membri/reprezentanți în cadrul evenimentului se numără:
- Societatea de Stomatologie Estetică din România (SSER)
- Asociația Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România (AMSPPR)
- Asociația Medicilor Stomatologi din Municipiul București
- Asociația Medicilor Stomatologi Galați
- Asociația Română de Excelență în Ortodonție
- Asociația „Digital Dental Society“
Potrivit datelor statistice, în România există un total de 649 de medici stomatologi, care își desfășoară activitatea în aproximativ 15.000 de cabinete sau clinici stomatologice private. În 2022, potrivit INS, în mediul urban din România existau 14.1 cabinete stomatologice la 10.000 locuitori. În mediul rural sunt de șapte ori mai puține.
În aceste condiţii, ţara noastră se situează pe penultimul loc în UE la numărul de vizite la stomatolog: 0,3 per capita față de 0,9, media U.E. Şi mai grav este faptul că 70% dintre copiii din mediul rural nu au fost niciodată la stomatolog.
În prezent, asistența medicală stomatologică este finanțată de sectorul de sănătate publică în proporție de doar 5%, comparativ cu 30%, media europeană.