Sari la conținut

Româncele pleacă mai repede din casa părintească. Decalaj uriaş între femei şi bărbaţi

vitamine pentru tineri
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
vitamine pentru barbati

România înregistrează cel mai mare decalaj de vârstă între femeile și bărbații care se mută de acasă, în Europa. Tinerii bărbați pleacă la 29,9 ani, iar femeile la 25,4 ani.

În 2022, tinerii din UE au plecat din locuința părinților în medie la vârsta de 26,4 ani, conform datelor Eurostat.

Ţările din UE unde tinerii se mută la peste 30 de ani din casa natală

Potrivit Mediafax, cele mai mari vârste medii, de 30 de ani sau mai mult, au fost înregistrate în Croația (33,4 ani), Slovacia (30,8), Grecia (30,7), Bulgaria și Spania (ambele 30,3), Malta (30,1) și Italia (30,0).

În schimb, cele mai mici vârste medii, toate sub 23 de ani, au fost înregistrate în Finlanda (21,3 ani), Suedia (21,4), Danemarca (21,7) și Estonia (22,7). În decurs de 10 ani, vârsta medie a tinerilor care părăsesc locuința părintească a crescut în 14 țări din UE, mai ales în Croația (+1,8 ani), Grecia (+1,7) și Spania (+1,6).

În 2012, cea mai scăzută medie din UE era în Suedia, unde tinerii își părăseau locuința părintească la 19,9 ani, însă, în 10 ani, această medie a crescut cu 1,5 ani. La nivelul UE, între 2012 și 2022, vârsta medie a variat ușor, cea mai mică fiind de 26,2 ani (2019), iar cea mai mare de 26,5 ani (2012, 2014, 2020 și 2021).

Bărbații părăsesc casa părintească mai târziu decât femeile

În UE, în medie, bărbații părăsesc casa părintească mai târziu decât femeile: bărbații la vârsta de 27,3 ani și femeile la 25,4 ani în 2022. Această diferență a fost observată în toate țările, adică femeile tinere au plecat de acasă mai devreme decât bărbații tineri.

Bărbații au părăsit casa părinților, în medie, după vârsta de 30 de ani în 9 țări din UE (Croația, Bulgaria, Grecia, Slovacia, Spania, Italia, Malta, Slovenia și Portugalia), în timp ce acest lucru este valabil pentru femei într-o singură țară: Croația.

Cel mai mare decalaj, în România

Cel mai mare decalaj a fost constatat în România, unde tinerii bărbați au plecat la 29,9 ani, iar femeile la 25,4 ani (diferență de gen de 4,5 ani).

România este urmată de Bulgaria (diferență de 4,1 ani), unde bărbații au plecat la 32,3 ani, iar femeile la 28,2 ani. În schimb, Luxemburg (decalaj de 0,5 ani), Suedia (0,6), Danemarca și Malta (ambele 0,7) au înregistrat cele mai mici decalaje între tinerii de sex masculin și feminin care părăsesc casa părintească.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel