Din cuprinsul articolului
Reputatul neurochirurg Vlad Ciurea susține că alcoolul provoacă distrugerea creierului, în special atunci când este consumat în cantități ridicate. Potrivit domniei sale, consumul de alcool ar trebui să fie ocazional, „doar pentru plăcere, nu pentru sațietate”.
Băutura distruge neuronii. ”Alcoolul distruge neuronii. Sunt persoane care vin foarte speriate și spun că le-a apărut atrofie cerebrală. Cum pot eu, în acel moment, să îi spun că a băut alcool?
Foarte vag încep să îi spun că a mai consumat, din când în când, alcool, și atunci recunoaște.
Se numește atrofie cerebrală. Și atunci trebuie să ne limităm, limite fiziologice. Atât cât să ne facă plăcere, nu mai mult, să rămână numai la nivel de plăcere, nu la nivel de sațietate”, a declarat prof. dr. Vlad Ciurea în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.
O cantitate mică de alcool poate să fie periculoasă
Medicul precizează că ar trebui evitate chiar și cele mai mici cantități de alcool în perioadele cu temperaturi ridicate.
”Cantități mici de alcool, în asociere cu căldura excesivă, ne fac să fim imprevizibili. Să facem mișcări greșite, să cădem, ceea ce este foarte simplu, să aluneci și să cazi. Am văzut căderi în piscină, accidentale, neintenționate. Ori o cantitate mică de alcool poate să fie periculoasă. Nimeni nu este împotrivă, nici Guvernul, nici Parlamentul, s-a dat și decret, aveți voie o sticlă de bere rece în perioada de caniculă. Ne hidratează.
Aveți voie limonadă, aveți voie un alcool foarte ușor. Alcoolul greu, alcoolul tare, alcoolul cu multe grade este periculos pentru că influențează decizia cerebrală. Pot să fac o prostie care poate să fie fatală. Mă refer la lucruri simple, nu mă refer la lucruri grave, de exemplu să te urci la volan sub influența alcoolului, ceea ce este foarte grav din toate punctele de vedere”, a mai explicat Vlad Ciurea, potrivit sursei.