Din cuprinsul articolului
Temperaturile ridicate, din exterior, dar şi din locuinţe, ar trebui să ne facă şi mai atenţi la produsele alimentare. În acestă perioadă, mâncarea se strică mult mai repede, iar bacteriile se înmulţesc cu uşurinţă, astfel că pot provoca grave probleme digestive.
Ca sa evităm toxiinfecţiile alimentare, este necesar să fim foarte atenţia la locul din care ne facem cumpărăturile, la termenul de valabilitate şi la condiţiile în care sunt păstrate acestea, dar şi cum le transportăm.
Irina Holerga de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov a explicat pentru RRA cum să păstrăm corect mâncarea.
Irina Holerga: „Cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel carnea refrigerată, lactatele, produsele din lapte și ouă la o temperatură de refrigerare de preferință între 0-4 grade și separat, în funcție de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -18°.
Să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite.
Produsele care au fost decongelate, să nu se recongeleze, pentru a fi preparate sau consumate ulterior, să îndepărteze alimentele alterate sau care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente”.
Achiziționarea și depozitarea alimentelor
Astfel, consumatorilor li se recomandă:
– Să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care au fost obținute în unități autorizate/înregistrate aflate sub supravegherea medicilor veterinari oficiali/inspectorilor oficiali din cadrul ANSVSA, sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă;
– Să nu cumpere produse alimentare expuse la vânzare în locuri şi condiţii necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul maşinilor etc.) cu atât mai mult în cazul alimentelor uşor perisabile – carne, peşte, ouă, lapte şi produse lactate;
– Să aleagă alimentele cu atenţie, ținând cont de aspect, miros, termen de valabilitate);
– Să ia în considerare temperatura la care trebuie păstrate alimentele ce necesită păstrare la rece;
– Să verifice prospeţimea în momentul achiziţionării – să nu cumpere alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistenţa modificată sau care prezintă mucegai pe suprafaţă;
– Să nu cumpere produse care poartă indicaţiile “păstraţi la frigider”, “păstraţi la rece” sau “păstraţi în congelator” şi care nu au fost depozitate în condiţii de refrigerare sau congelare.
– Cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle, la o temperatură de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -18˚C;
– Să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj;
– Să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite;
– Produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze, pentru a fi preparate sau consumate ulterior;
– Să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;
– Să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.