Din cuprinsul articolului
Cinci femei angajate pe postul de terapeut la un centru din Suceava al unei asociaţii cu rol de integrare în societate a copiilor cu dizabilităţi au fost reținute pentru rele tratamente. Ele sunt acuzate că au lovit în mod repetat, au umilit, înjurat și amenințat cu bătaia sau chiar cu moartea mai mulți copii cu dizabilități aflați în acel centru, care nu au putut comunica părinţilor traumele la care au fost supuşi.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, miercuri, un procuror a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cinci inculpate, aflate în stare de reținere pentru 24 de ore, pentru săvârșirea de infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului și purtare abuzivă, transmite NewsBucovina.
Totodată, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Suceava să fie sesizat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de cele 5 inculpate pentru 30 de zile.
Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, precum și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Investigaţii Criminale.
Potrivit anchetatorilor, cele 5 inculpate sunt angajate în calitate de terapeuți în cadrul unui centru aparținând unei asociații înființate cu scopul a integra copii cu dizabilități în societate/ școală prin terapie recuperatorie.
Acte de violență asupra uneia sau mai multor victime minore
În fapt, în perioada 07 – 09 august 2023 fiecare dintre cele 5 inculpate, în calitate de terapeuți, în momente diferite, au exercitat acte de violență asupra uneia sau mai multor victime minore, copii cu dizabilități aflați în centru. Actele de violență au vizat în total 5 victime minore și au fost de diferite tipuri, respectiv lovituri cu palma în diferite zone ale corpului, smucituri agresive, tras de păr. În sarcina fiecărei inculpate s-au reținut fapte separate, în funcție de numărul victimelor și al actelor materiale, comise la date diferite.
Totodată, s-a reținut că, în aceeași perioadă, fiecare dintre cele 5 inculpate au pus în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, dezvoltarea fizică și intelectuală a uneia sau mai multor victime minore, copii cu dizabilități.
În mod similar, în sarcina fiecărei inculpate s-au reținut fapte separate, în funcție de numărul victimelor și al actelor materiale, comise la date diferite. Măsurile și tratamentele care constituie rele tratamente și care au fost reținute în sarcina inculpatelor au vizat în total 5 victime minore și au fost din cele mai diverse: agresiuni verbale, ton ridicat și agresiv, amenințări cu acte de violență și moartea, înjosirea victimelor, injurii, loviri repetate, smucituri agresive, lipsa de supraveghere, reacții autoritare, diverse corecții fizice aplicate pentru ca minorii să execute întocmai dispozițiile date, arată Parchetul Tribunalului Suceava.
„Inculpatele au profitat de starea de vădită vulnerabilitate determinată de vârsta fragedă și starea de sănătate a victimelor, precum și de imposibilitatea acestora de a comunica părinților traumele la care au fost supuși din partea unor persoane pretins calificate, care ar fi trebuit să le ofere terapie, siguranță și protecție”, au menționat anchetatorii.
Cercetările în acest caz continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
„Având în vedere stadiul anchetei penale, care se află în derulare, precum și natura infracțiunilor cercetate, comise împotriva unor victime minore extrem de vulnerabile, nu pot fi furnizate la acest moment alte informaţii referitoare la această cauză, însă, pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică”, precizează Parchetul Tribunalului Suceava.