Din cuprinsul articolului
Un nou studiu din Marea Britanie a constatat că femeile care au diabet zaharat de tip 2 au un risc cu 1,5% mai mare de a muri din cauza cancerului endometrial.
Astfel, s-a demonstrat că persoanele cu diabet zaharat de tip 2 au un prognostic mai prost în ceea ce privește rata de supraviețuire decât alte paciente cu cancer endometrial.
Factorii de risc pentru cancerul endometrial includ istoricul familial al femeii, obezitatea, menstruația timpurie, menopauza târzie, faptul de a nu fi fost niciodată însărcinată, antecedente de cancer de sân sau ovarian și luarea de medicamente precum terapia de substituție hormonală. De asemenea, femeile cu sindromul Lynch, sunt purtătoare a unei mutații genetice specifice, care le expune la un risc ridicat pentru cancerul uterin.
Glicemia ridicată, factor major de risc
Cercetătorii chinezi au raportat că acest lucru s-ar putea datora faptului că, în cazul cancerului endometrial acesta poate crește și deveni mai invaziv în prezența unei glicemii ridicate, care este o caracteristică a diabetului zaharat de tip 2.
„Diabetul zaharat de tip 2 este legat de un fenomen numit rezistență la insulină. Acest lucru se întâmplă deoarece organismul nu mai răspunde la insulină așa cum o făcea înainte, ceea ce duce la producerea unei cantități mai mari de insulină pentru a regla în mod corespunzător utilizarea zahărului de către organism”, explică dr. Christina Annunziata, vicepreședinte senior la Societatea Americană de Cancer și oncolog specializat în tumorile maligne ale femeilor, în Fairfax, Virgina (Statele Unite).
Alte cercetări din Marea Britanie au constatat că femeile cu diabet zaharat de tip 2 au șanse cu 62% mai mari de a face cancer endometrial, cercetătorii afirmând că rezistența la insulină poate încuraja creșterea celulelor canceroase la aceste paciente. Vârsta medie a pacientelor din acest studiu a fost de 66 de ani, potrivit 360medical.ro.
Femeile în vârstă prezintă un risc mai mare de cancer endometrial în general, dar femeile în vârstă cu diabet ar trebui să acorde o atenție deosebită acestui aspect, spun specialiștii.
„Cred că descoperirile noastre indică faptul că o femeie diabetică aflată la postmenopauză ar putea fi un factor de risc și pentru cancerul endometrial”, a declarat coautorul studiului, Emma Crosbie, profesor de oncologie ginecologică la universitatea din Manchester, Marea Britanie.