Sari la conținut

Alexandru Rafila a găsit explicaţia pentru creşterea cazurilor de rujeolă. Protest împotriva Strategiei Naţionale de Vaccinare 

Ministrul Sanatatii
sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat creşterea cazurilor de rujeolă în rândul copiilor, prin faptul scăderii acoperirii vaccinale sub 90% în rândul populaţiei de copii.

El a reamintit de Ordinul elaborat de minister prin care dacă apare un focar epidemic în şcoală, atunci copiii nevaccinaţi stau acasă până se încheie focarul. „Nu este vorba de vreo condiţionalitate de a veni la şcoală”, a spus ministrul, care a subliniat că i se pare foarte periculos şi iresponsabil ca subiectul vaccinării în rândul copiilor să fie abordat politicianist de către AUR, deoarece aici nu mai este vorba de formaţiuni politice, ci de sănătatea celor mici.

Acoperire vaccinală sub 90% din populaţia de copii

„Avem focare epidemice. Se întâmplă de exemplu la pojar, la rujeolă se întâmplă acest lucru. Asta este una dintre consecinţe. Atunci când scade acoperirea vaccinală sub 90% din populaţia de copii, atunci virusul începe să circule şi în comunităţi în care există copii nevaccinaţi acest lucru se poate întâmpla.

Noi ca să reducem riscurile pentru aceşti copii care sunt nevaccinaţi am elaborat un Ordin, şi el de asemenea foarte mult dezbătut, în care nu trebuie altceva decât să ştim statusul copilului, dacă este vaccinat sau nevaccinat, şi în funcţie de acest lucru, dacă apare de exemplu un focar epidemic într-o şcoală, atunci copiii nevaccinaţi stau acasă până se încheie focarul. Sună de bun simţ în a îi proteja.

Nu este vorba de vreo condiţionalitate de a veni la şcoală. Nu, nici vorbă despre asta, dar dacă evoluează un focar epidemic, un timp – săptămână, 10 zile, copilul stă acasă. Şi în felul acesta îi putem proteja şi nu se îmbolnăveşte dacă nu este vaccinat”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat miercuri la Antena 3 CNN despre faptul că mulţi medici din spitalele de boli infecţionase se plâng de faptul că au apărut multe cazuri de rujeolă în această perioadă şi despre faptul că a scăzut acoperirea vaccinală cu 10%, iar românii nu îşi mai vaccinează aşa mult copiii.

„Mie mi se pare că toată discuţia asta este foarte periculoasă, iresponsabilă”, a mai spus Rafila, potrivit news.ro.

„Faptul că ea a fost abordată politicianist de un anumit partid politic mi se pare foarte grav, pentru că noi nu discutăm acum despre opţiuni politice, discutăm despre sănătatea copiilor. În plus această Strategie la care făceaţi referire se introduce acest concept al vaccinării oamenilor pe tot parcursul vieţii, absolut facultativ.

Deci cine doreşte se duce la medicul de familie şi solicită o reţetă pentru vaccinul care va compensat într-o proporţie mai mare sau mai mică în funcţie de tipul de afecţiune pe care o are sau vârsta persoanei. Fetele şi băieţii până la 18 ani primesc prescripţie pentru vaccinul HPV, dacă părinţii lor doresc acest lucru.

De asemenea, femeile cu vârsta între 18 şi 45 de ani vor putea să benficieze de o anumită compensare a acestui vaccin care este foarte scump. Noi am făcut o abordare liberală în care noi ne ocupăm de informare”, a continuat el.

Protest împotriva Strategiei Naţionale de Vaccinare

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că a fost lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Strategiei naţionale de vaccinare în România pentru perioada 2023 – 2030. Instituţia mai precizează că, în perioada 2009 – 2020, acoperirile vaccinale împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi rujeolei au scăzut cu 10%, pe fondul lipsei cazurilor şi al creşterii influenţei mişcării anti-vaccinare.

Reprezentanţii AUR au anunţat că vor organiza un protest, joi de la ora 11.00, împotriva Strategiei Naţionale de Vaccinare pregătită şi elaborată de Ministerul Sănătăţii. Aceştia precizează că această strategie „nu este altceva decât un plan metodic pentru a impune, pe şest, obligativitatea vaccinării” şi solicită ministrului Alexandru Rafila să retragă imediat Strategia Naţională de Vaccinare.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel