Sari la conținut

Anunțul de ultimă oră făcut de Dr. Tudor Ciuhodaru. Analiza medicală gratuită de care vor beneficia și femeile din România

Medicul Tudor Ciuhodaru
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Medicul Tudor Ciuhodaru

Medicul Tudor Ciuhodaru vine cu o veste bună pentru doamnele și domnișoarele din România. Acesta anunță că femeile vor beneficia gratuit de cea mai modernă metodă de depistare a cancerului de sân

„O să trag iar un semnal de alarmă. Anul trecut, în România, 3144 de doamne și-au pierdut viața din cauza cancerului de sân, o cifră revoltătoare. Practic, o femeie a murit la 3 ore pentru că nu am avut prevenție.

Să știți că prevenţie înseamnă și educație pentru sănătate, și accesibilitate din punct de vedere economic.

Și aici avem o uriașă problemă, pentru că educația pentru sănătate nu se predă la școală. Și gândiți-vă cât de simplu este să știi, să recunoști și să te prezinți la aceste controale medicale periodice.

Iar pe de altă parte, dacă vorbim despre bariera economică, aceasta costă, sunt inaccesibile și de multe ori, pentru cei care ar vrea să facă acest lucru, această prevenție devine misiune imposibilă.

Vă dau un exemplu foarte clar: în Norvegia, când s-a introdus această educație pentru sănătate și programele de diagnostic precoce, de screening pentru afecțiunile cardiovasculare, norvegienii s-au ținut frumos timp de 15 ani de aceste programe. Incidența bolilor cardiovasculare a scăzut cu 80%, așa că avem soluții pentru așa ceva.

Tudor Ciuhodaru: „O analiză de depistare a cancerului la femei va fi gratuită în România”

Vă reamintesc că un capitol simplu scris de Ministerul Sănătății și cel al Educației, introdus la orele de biologie, că tot vorbim şi de produsele pentru igiena dentară și pentru igiena noastră, un program de tipul „pasta și periuța de dinți” pe care l-am propus înseamnă ca și cei mici în România să aibă acces la ceea ce înseamnă igiena dentară. Și este extrem de important acest lucru.

400.000 de copii în România habar nu au cum arată periuța de dinți sau nu au simțit vreodată gustul pastei de dinți.

Iar pe de altă parte, când vorbim despre bariera economică, asta am încercat să facem prin programul de luptă împotriva cancerului, ca prim-vicepreședinte al Comisiei de sănătate din Parlamentul European.

Şi vreau să dau o veste bună, măcar astăzi, pentru doamne și domnișoare. Tomosinteza sânului, care este cea mai modernă tehnică imagistică de depistare precoce a cancerului de sân, va fi gratuită și în România.

Este neinvazivă și nedureroasă, se poate accesa cu ușurință, practic se rotește acest aparat de radiologie în jurul sânului și dă o imagine precoce. Așa că există soluții, dacă vrei să le pui în practică.

În plus, mă gândeam şi la un sistem de educație, de digitalizare, că tot este la modă. Oare cum ar fi dacă ați fi anunțați periodic să puteți accesa anumite teste de diagnostic prin SMS, prin mail, prin astfel de metode, în așa fel încât să vă prezentați la timp la aceste controale medicale periodice?

Și ele pot fi însoțite și de o bonificație în ceea ce privește accesul la servicii de sănătate sau reducerea la ceea ce înseamnă contribuție la asigurări de sănătate.

În România problema este uriașă. Şi îmi spun colegii mei din obstetrică-ginecologie că doar una din trei femei se prezintă la controale medicale periodice din timpul sarcinii și nu ne mai miră că avem o mortalitate maternă echivalentă cu cea din Iran sau o mortalitate infantilă dublă față de media europeană.

Ce analize trebuie să conțină controlul medical anual

Vorbim despre un pachet de analize care ar putea să diagnosticheze din stadii precoce și ele ar trebui să fie adaptate și categoriei de risc, pentru că una este dacă ai antecedente neoplazice în familie, dacă ai anumite afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni neurologice.

Şi, astfel, aceste teste de diagnostic precoce pot fi făcute pe aceste categorii de patologie.

Dar măcar o hemoleucogramă, un set de investigații biologice, biochimice, investigații imagistice și dacă vorbim despre mamografie, țineți cont că la peste 40 de ani, ele ar trebui să fie făcute anual, în așa fel încât să depisteze precoce, mai ales la grupele de risc, acest cancer de sân.

Pachetele pot fi adaptate categoriilor de risc, în funcție de ceea ce vorbim. Dacă vorbim despre cei mici, mi-aș dori și eu să avem 20 de programe de teste de diagnostic precoce încă de la naștere, cum au alte țări europene. Noi avem circa opt

Iar pe ceea ce înseamnă partea de cardiovascular, neurologic și metabolic mai sunt foarte, foarte multe lucruri de făcut. Şi nu știu cum se face că în România această problemă de diagnostic precoce este considerată o cheltuială.

Eu aș vedea o investiție, pentru că dacă ai oameni sănătoși înseamnă că ai mai puține zile de spitalizare, ai mai puțină suferință, ai mai puține zile de concediu medical sau invaliditate, așa că aici ar trebui să fie echilibru”, a spus dr. Tudor Ciuhodaru, miercuri, la Antena 3 CNN.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel