Din cuprinsul articolului
În cursul acestei săptămâni, Premierul Marcel Ciolacu i-a solicitat lui Alexandru Rafila reorganizarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că reorganizarea CNAS presupune multă muncă și birocrație și că este ”un drum, nu o decizie”.
„Eu nu am auzit niciun moment despre desființarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”, a spus Alexandru Rafila, potrivit Mediafax.
Ministrul Sănătății a mai dezvăluit că specialiștii pregătesc mai multe variante de reformare a casei de asigurări de sănătate.
Rafila a exemplificat Israelul, unde există patru case de asigurări de sănătate, toate de stat, și unde calitatea serviciilor medicale este foarte înaltă tocmai datorită acestei concurențe.
„Trebuie să vorbim despre decontarea serviciilor și opinia mea este că întotdeauna concurența este binevenită. În Israel sunt patru case de asigurări de sănătate.. poate duce la îmbunătățirea serviciilor… vorbim despre chestiuni de principiu… Noi avem pregătite diverse variante.
Este o decizie care necesită multe acte normative… Este un drum, nu este o decizie”, a precizat Alexandru Rafila.
Marcel Ciolacu legat de CNAS: solicit să începem să facem schimbări profunde
Premierul Marcel Ciolacu le-a cerut miniștrilor, înainte de ședința de Guvern de joi, mai multe schimbări, între care și restructurarea CNAS:
”Avem pe ordinea de zi și înființarea registrului de cancer. Și, domnule ministru, profit de ocazie să vă solicit să începem să facem schimbări profunde și la nivelul CNAS.
Este nevoie de o structură nouă și, mai ales, de un nou mod de lucru, bazat în primul rând pe eficiență și responsabilitate față de contribuabili”, i-a transmis Ciolacu lui Rafila joi.