Din cuprinsul articolului
Glicemia variază pe parcursul zilei, de aceea este măsurată de obicei prin teste de sânge făcute dimineaţa, pe stomacul gol. Astfel, recoltarea sângelui se face înainte de masă, regula fiind să nu se consume alimente sau alte băuturi în afară de apă timp de cel puțin 8 ore.
Pe nemâncate, glicemia unui adult sănătos trebuie să fie cuprinsă între 72 și 108 mg/dL. Un nivel al glicemiei mai mic de 70 trebuie să te îndrume la medic pentru consultație. Iar dacă ai glicemia sub 50 mg/dL, riscul de hipoglicemie este foarte mare și trebuie să mergi de urgență la medic, pentru investigații suplimentare.
Când valoarea glicemiei prezintă pericole
De asemenea, dacă glicemia este peste 215 mg/dL înseamnă că suferi de diabet, de aceea trebuie să mergi la consultație cât mai repede posibil.
Valorile cuprinse între 120 și 180 mg/dL pe stomacul gol sunt considerate la limită, adică au un risc mediu, probabil ești în fază de pre-diabet și trebuie să îți faci mai des analizele, ca să vezi cum evoluează, iar o glicemie care trece de 300 mg/dL este considerată urgență medicală.
Nivelul glicemiei variază la o persoană sănătoasă pe durata unei zile, în funcție de alimentație, potrivit ehealthromania.ro. Însă aceste valori nu trebuie să fie foarte mari nici chiar după o masă copioasă. Astfel, limita considerată normală la un adult este de 140 mg/dL după ce a mâncat, iar între mese în jur de 125 mg/dL.
În lipsa hranei, organismul secretă un hormon numit glucagon, care crește nivelul glucozei din sânge. Dacă nu suferi de diabet, atunci corpul tău va produce insulină, pentru a reduce nivelul glucozei.
Dacă ești însă diabetic, atunci glicemia măsurată va fi mai mare, pentru că organismul tău nu poate produce insulină, sau este rezistent la insulina produsă de pancreas. Iată de ce aceste teste de sânge pot stabili cu mare acuratețe dacă suferi sau nu de diabet.
Testare rapidă online
Analizele de glicemie trebuie făcute anual, chiar dacă ești o persoană sănătoasă, care nu suferă de diabet. Desigur, trebuie să mergi la medic pentru interpretarea analizelor.
Federaţia Internaţională pentru Diabet a creat un instrument online de evaluare a riscului de îmbolnăvire de diabet de tip 2 în următorii 10 ani. Completarea testului durează doar 10 minute, rezultatele fiind confidențiale. Testul poate fi efectuat pe https://www.idf.org/type-2-diabetes-risk-assessment/.
La nivel global, una din două persoane cu diabet este nediagnosticată, iar în România această afecţiune se află printre cele mai răspândite boli cronice.
Medicii specialişti sfătuiesc pacienţii cu diabet să îşi facă periodic o serie de analize, în afară de monitorizarea glicemiei, pentru a preveni complicaţiile bolii. Hemoglobina glicozilată şi un test de urină sunt două analize suplimentare obligatorii pentru diabetici, alături de un control oftalmologic şi unul stomatologic. În plus, bolnavii de diabet trebuie să urmeze cu stricteţe tratamentul recomandat de doctor şi să respecte regimul alimentar.