Din cuprinsul articolului
Un incendiu a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri la Centrul de Recuperare pentru Copii dr. Nicolae Robănescu din București, unde 110 copii au fost evacuați și transferaţi la Spitalul Marie Curie, aflat în imediata apropiere.
Incendiul, izbucnit după ce un transformator aflat în curtea spitalului a explodat, s-a extins la două maşini, manifestându-se cu flacără violentă şi fum.
Reprezentanții spitalului afirmau că incendiul – izbucnit după ce un transformator aflat în curtea spitalului a explodat – s-a produs în urma unei pene de curent.
Andrada Mirea, directorul medical al Spitalului Nicolae Robănescu:
„A fost o pană de curent de vreo oră și jumătate și când a revenit curentul a explodat transformatorul, care era nou, și în acea zonă era și țeava de la gaze.
Primul gând a fost la pacienți, să-i evacuăm cât mai repede. Toți pacienții și aparținătorii au fost evacuați în primele 5-6 minute de când am observat explozia.
Avem susținerea Spitalului Marie Curie, care ne primește și ne găzduiește în această seară.
Sunt copii cu afecțiuni neuromotorii. Nu se pot deplasa singuri. Sunt cărați pe targă sau cu fotolii rulante. Unii dintre ei sunt ventilați 24/24.
Am încercat să mai evacuăm și din niște probe pe care le avem în laboratorul de genetică și care sunt deosebit de importante și trebuie să stea la o anumită temperatură.”
De asemenea, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus miercuri că „managerul spitalului a sesizat de două ori Enel că nu a avut curent” și că nu personalul spitalului operează transformatorul electric: „Era instalat de o firmă agreată de distribuitor”.
Răspunsul E-distrubuție Muntenia contrazice declarațiile Ministrului Sănătății
„În rețeaua de distribuție a energiei electrice nu au avut loc incidente de natură să ducă la astfel de efecte în instalațiile clienților. Menținerea și/sau repararea instalației electrice din proprietatea clienților, în condiții de funcționare sigură și conformă, este în totalitate în responsabilitatea acestora.
Echipele noastre au participat în cursul serii zilei de 25 iulie 2023 cu scopul de a separa și pune în siguranță instalația electrică din punctul de delimitare.
În cursul zilei de azi a fost planificată revizia instalațiilor de medie tensiune din punctul de delimitare în proprietatea operatorului de distribuție”, a transmis miercuri E-Distribuție Muntenia, potrivit HotNews.