Sari la conținut

Alexandru Rafila: acordul privind acordarea drepturilor salariale și a sporurilor pentru personalul din Sănătate. OUG publicată pe 30 iunie se modifică din nou

Ministrul Sanatatii
sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Alexandru Rafila

După protestul de miercuri, 12 iulie, din fața Guvernului va avea loc un nu acord între sindicaliștii din Sănătate și ministrul Alexandru Rafila. Ministrul Sănătății a anunțat că va modifica ordonanța de urgență adoptată acum două săptămâni pentru acordarea sporurilor salariale în sistemul sanitar.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat miercuri, că s-a ajuns la un nou acord cu sindicaliștii din sistemul sanitar, după protestul din Piața Victoriei. Protestatarii au cerut modificarea Ordonanței 63 ce reglementează nivelul sporurilor salariale din sistemul de sănătate.

Ministrul Alexandru Rafila a avut discuții cu sindicaliștii, la Guvern, la care a participat și premierul Marcel Ciolacu.

Executivul urmează să modifice Ordonanța 63/2023, aprobată în urmă cu nici două săptămâni, pe 30 iunie, pentru reglementarea acordării sporurilor salariale în sistemul de sănătate din România.

„S-a ajuns la o înțelegere privind modul de salarizare și de realizare a unor reforme. Am avut o discuție tehnică, să corectăm niște prevederi care limitează acordarea sporurilor în OUG 63/2023”, a anunțat ministrul Sănătății.

PRECIZĂRILE SINDICALIȘTILOR DESPRE NEGOCIEREA DE LA GUVERN

„Cred că în acest moment putem spune că am intrat într-o negociere cu Guvernul României pe o categorie de drepturi a căror acordare ţine doar de Guvern.

Precizez că anterior am declanşat o negociere care a durat şase luni cu Ministerul Sănătăţii şi s-a dovedit deosebit de eficientă. Adică, ce am putut rezolva la nivel de Ministerul Sănătăţii, am rezolvat, în special pe zona contractului colectiv de muncă şi pe zona proiectului noii legi a salarizării, mai avem câteva aspecte de definitivat.

La acest moment s-a deschis o discuţie din punct de vedere tehnic pentru a rezolva câteva aspecte strict tehnice ce ţin de crearea posibilităţii de a acorda drepturile prevăzute în Ordonanţa 63, la care să se adauge – am vrea noi – cel puţin o categorie de drepturi. (…)

Sunt două aspecte la ora actuală: Ordonanţa 63 necesită o clarificare tehnică, să îi spunem, deoarece au utilizat nişte titluri de drepturi salariale care au nişte efecte ce n-au fost anticipate iniţial.

Noi venim să reclasificăm aceste drepturi salariale în cele două categorii stabilite deja de legea salarizării. Unele sunt drepturi aferente salariului de bază, altele sunt drepturi aferente indemnizaţiilor şi sporurilor.

Cu această modificare, dăm posibilitatea să nu mai existe nicio ambiguitate în Ordonanţa 63, adică toţi angajaţii să primească aceste drepturi”, a precizat Viorel Rotilă, manager al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, în conferinţa de presă susţinută cu ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila la Palatul Victoria.

PRECIZAREA MINISTRULUI SĂNĂTĂȚII DESPRE NEGOCIEREA DE LA GUVERN

După întâlnire, Rafila explicat în ce constă acordul convenit cu sindicaliştii:

  • realizarea de modificări şi completări a OUG 63/2023, care să permită plata integrală indemnizaţiilor şi sporurilor prevăzută în Legea 153/2017, precum completări referitoare la modalitatea de acordarea drepturilor salariale;
  • identificarea soluţiilor de acordare integrală a drepturilor salariale pentru toate categoriile de personal care îşi desfăşoară activitatea în ture;
  • finalizarea şi semnarea contractului colectiv de muncă la nivel de sector Sănătatea, prin soluţionarea propunerilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, referitoare la recunoaşterea stimulului de tură ca timp de lucru sub forma pauzei de masă de 30 de minute, care să fie inclus în timpul de lucru, alături de alte propuneri;
  • recunoaşterea posibilităţii de păstrare a dreptului de concediu de odihnă neefectuat şi a orelor nerecuperate şi neplătite;
  • recunoaşterea ca stagiu de cotizare suplimentară a timpului de lucru desfăşurat în gărzi şi împlinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare;
  • identificarea unei soluţii privind excluderea indemnizaţiei de hrană din limita de 30% pentru fiecare ordonator de credite aferente sportului acordat.

„Acestea sunt doar câteva elemente. Am avut o discuţie tehnică, împreună căutăm să corectăm anumite prevederi care limitează acordarea sporurilor prevăzute în Ordonanţa 63 din 2023”, a spus Rafila.

Ministrul a anunţat că, săptămâna viitoare, va fi organizată o altă întrevedere, pentru a fi puse în practică aceste propuneri.

„Vreau să spun că nu s-au rezolvat în sensul elaborării unui document, act normativ. Ele trebuie să urmeze o procedură normală, care să permită modificarea legislaţiei şi punerea în aplicare a celor convenite. Astăzi, am discutat un parcurs care va avea loc în săptămânile următoare”, a mai explicat Rafila.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel