Din cuprinsul articolului
Cum recunoști un narcisist. Psihoterapeut Bianca Pescaru: Relaționarea cu o persoană narcisistă este de cele mai multe ori toxică.
Narcisistul nu este doar o persoană care se admiră pe sine exagerat și nu poate fi recunoscut nici așa de ușor precum pare. Pentru că, în cele mai multe cazuri, masca unui narcisist în public este aceea a unui individ șarmant, afectuos, extrem de carismatic, diplomat și călduros.
Specialiștii atrag atenția că tulburarea narcisică este mult mai frecventă decât se crede. Motivul constă în faptul că cei mai mulți dintre cei care suferă de narcisism se ascund în public și se arată doar acasă, în cuplu și familie.
Psihoterapeutul Bianca Pescaru ne dezvăluie ce este un narcisist, cum îl putem recunoaște, care sunt factorii declanșatori ai aceste tulburări de personalitate și, ce e cel mai important, cum pot manageria cei implicați direct în relația cu un narcisist comportamentul acestuia.
Pentru că, de fapt, această tulburare de personalitate poate fi identificată cel mai ușor în relațiile pe care un narcisist le dezvoltă cu cei din jurul său, relații care implică deseori lipsa empatiei, manipulare, înșelare și exploatare deliberată.
Psihoterapeut Bianca Pescaru: 18 semne prin care recunoști un narcisist
1. Cei mai mulți dintre noi aflăm despre tulburarea de personalitate narcisistă prin metoda grea, cea mai complicată și mai istovitoare posibilă: și anume, prin experiență directă.
Fie ai auzit sau ai citit ceva despre narcisiști și atunci înțelegi că persoana de lângă tine (cu care ești într-o relație de cuplu, sau de mamă/tată/frate- copil/frate, sau de muncă, sau de bussines) este exact așa cum ai citit sau ai auzit.
Sau, mai există o variantă la fel de dificilă: ajungi în momentul în care realizezi că persoana în cauză are probleme și atunci începi tu să cauți informații care să te ajute să înțelegi ce se întâmplă.
V-aș ruga să ne explicați, în primul rând, ce este un narcisist și cum îl putem recunoaște. Care sunt semnele care ar trebui să ne sune semnalul de alarmă interior.
Narcisistul este o persoană care suferă de tulburare de personalitate narcisică, tulburare care conform DSM (manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale) face parte din grupa B a personalităților emoționale și dramatice.
Această tulburare de personalitate se diagnostichează de către psihologul clinician și de către medicul psihiatru și este o afecțiune psihică.
Persoana care suferă de această tulburare mintală prezintă o preocupare exagerată pentru propria persoană, se caracterizează prin:
- grandoare,
- agresivitate atunci când este combătută,
- necesitate constantă de admirație,
- aroganță,
- lipsă de empatie,
- sentiment de autoimportanță,
- egoism,
- egocentrism,
- este manipulatoare,
- invidioasă,
- veșnic nemulțumită,
- judecă,
- critică des,
- are o imagine de Sine idealizată,
- este manipulatoare,
- șarmantă,
- este extrem de sensibilă la critică,
- are o toleranță la frustrare foarte mică.
Factorii declanșatori ai narcisismului
2. Manualul de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburărilor Mintale (DSM) spune că nimeni nu se naște narcisist, ci devine cu timpul. Care ar fi posibilele cauze care „modelează” un narcisist?
Este adevarat că nu ne naștem narcisiști, însă de la naștere avem această nevoie de omnipotență în relația cu îngrijitorii noștri de care suntem dependenți. În literatura de specialitate acesta este numit un narcisism primar pe care însă îl depășim în mod natural, învățând din realitate și din interacțiunea cu părinții că omnipotența este doar o iluzie.
Pentru structurarea oricarei patologii din sfera afecțiunilor mintale este necesară existența mai multor factori declanșatori, însă principalele cauze care pot conduce către dezvoltarea acestei tulburări de personalitate sunt o copilărie disfuncțională, neglijența și abuzul sever în copilarie pe de-o parte sau o educație bazată pe laude și admirație excesivă din partea persoanelor de atașament (idolatrizare) și hiperprotecție pe de altă parte.
Bianca Pescaru: Modul în acre ne simțim într-o relație ne indică informații utile despre relația în sine și despre celălalt
3. Partea interesantă cu această tulburare de personalitate este că nu-i îi afectează pe cei care o au ci pe cei asupra cărora este exercitată. Oamenii care au avut/au relații cu narcisiști trăiesc adevărate drame și, de obicei, ei caută tratament psihologic. Căci, este bine cunoscut faptul că narcisiștii nu vor recunoaște că au o problemă; ei sunt perfecți, sunt darul divinității pentru omenire și bineînțeles, perfecțiunea nu are de ce să fie „vindecată”.
Ce-i sfătuiți pe cei care au mai mult sau mai puțin de-a face cu un narcisist. Cum trebuie să acționeze? Care ar fi primii pași pe care ar trebui să-i facă pentru a-și regăsi demnitatea călcată în picioare?
Primul pas foarte important este conștientizarea faptului că în acea relație nu sunt bine, că în mod constant în acea relație se întamplă lucruri care îi fac să se simtă într-un mod negativ, că este o relație toxică, în care constant trăiesc emoții disfuncționale.
Modul în care ne simțim în orice relație pe care o avem, de orice natură (relație intimă, de familie, de colegialitate, cu un angajator, etc) ne indică informații extrem de utile despre relație și despre celălalt.
Simpla ieșire dintr-o relație cu un narcisist, nu ajută decât pe moment
Un al doilea pas important de făcut este căutarea de informații și apelarea la un psihoterapeut pentru a verifica și înțelege cu ce fel de persoană au de a face.
Intrarea într-un proces terapeutic este extrem de necesară pentru a explora și descoperi ce anume din interiorul ființei lor, din istoria lor personală de viață i-au făcut să atragă în viața lor o persoană cu această tulburare de personalitate narcisică.
Psihologia spune că nimic nu este întâmplător, în sensul că părți rănite și traumatizate din interiorul nostru atrag inconștient părțile rănite și traumatizante din ceilalți. Conștientizarea istoriei personale și acestor dinamici relaționale inconștiente este un lucru extrem de util pentru a înțelege ce avem de vindecat și resemnificat la noi, pentru ca în viitor să nu mai intrăm tot în aceleași tipologii de relații.
De aceea, simpla ieșire dintr-o relație cu o persoană care suferă de această tulburare, nu ajută decât pe moment.
Probabilitatea de a atrage același gen de persoane cu aceleași caracteristici este extrem de mare și de obicei cam asta se întâmplă dacă nu ne vindecăm și noi „magneții” interiori care atrag narcisicii.
Aș mai dori să precizez că și persoanele care suferă de această tulburare de personalitate sunt și ele afectate de caracteristicile acestei patolgii, în sensul că au constant emoții extreme, disfuncționale, de furie, de frustrare, nervozitate, dezvoltă constant conflicte cu cei din jur, sunt veșnic nemulțumiți, invidioși, văd viața ca pe o luptă, ca pe o competiție.
Bianca Pescaru: Relaționarea cu o persoană narcisistă este de cele mai multe ori toxică
4. Pe cât de fermecători și de strălucitori sunt acești oameni când intră într-o relație, pe atât de manipulatori și lipsiți de empatie sunt după ce și-au prins „prada” în plasă. Persoanele aflate în relații cu narcisiștii trec adesea prin drame personale care îi secătuiesc și îi lasă fără speranță, fără bucuria de a trăi, fără a ști cine sunt cu adevărat și fără un motiv anume de a trăi în continuare.
În cele mai multe cazuri, victimele narcisiștilor nu pot înțelege cum cei cu care trăiesc în casă sau cu care au o relație profesională sunt văzuți ca fiind cei mai impecabile și mai pozitive persoane în exterior.
Există, totuși și relații fericite, echilibrate cu persoanele narcisiste? Această tulburare dispare vreodată? Sau poate fi vindecată?
Relaționarea cu o persoană narcisistă este o relaționare adesea dificilă, consumatoare, de cele mai multe ori toxică.
Așa cum am mai menționat, aceste persoane nu au dezvoltată empatia față de celălalt și nevoile lui și folosesc prin toate mijloacele relația doar în atingere propriilor scopuri, așadar nu prea avem cum dezvolta o relație fericită și împlinită cu o persoană de acest gen, în care să oferim, dar și să primim iubire, suport, empatie, prietenie și compasiune.
Referitor la tratament și ameliorare, aceste lucruri depind foarte mult de gradul de gravitate a acestei tulburări.
La fel ca în cazul altor personalități înalt-conflictuale, comportamentul narcisic are o plajă amplă de manifestare, variind de la blând la sever.
În general, persoanele care suferă de acest diagnostic intră într-un proces terapeutic extrem de rar, tocmai datorită convingerilor disfuncționale că ele însele nu au o problemă, ci ca întotdeauna ceilalți „sunt de vină”.
Chiar și cei care ajung în cabinetul de psihoterapie, dintr-un motiv sau altul de cele mai multe ori nu iau terapia în serios și abandonează rapid procesul terapeutic.
Cum poți să manageriezi relația cu un narcisist
5. În final, ca o concluzie, v-aș ruga să ne oferiți 3 idei simple și ușor de reținut care să ne ajute să manageriem relația cu persoanele narcisiste, mai ales relațiile de muncă sau de business, care mi se par cel mai ușor de controlat.
- Dacă suntem nevoiți să relaționăm cu o persoană cu tulburare de personalitate narcisică, cel important lucru este să învățăm să-i punem limite într-un mod elegant, asertiv, dar ferm totodată. Asta presupune un grad ridicat de prezență, conștientizarea și cunoașterea granițelor și valorilor personale, și stăpânirea comunicarii asertive.
- De asemenea, este important să nu le atacăm, să nu le criticăm, deoarece aceste persoane sunt extrem de sensibile la critica și adesea razbunătoare.
- Limitarea interacțiunilor este un alt element important. Să ne limităm în a interacționa strictul necesar rolului respectiv. Cu cât expunerea nostră este mai restrânsă, cu atât posibilele manifestari ale persoanei narcisiste vis a vis de noi sunt și ele restricționate.