Sari la conținut

Cum poate fi prevenită apariţia parodontozei. Bacteriile care atacă gingiile! Primele semnale de alarmă

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Parodontoza este o boală care afectează la nivel mondial peste 20% dintre adulţii cu vârsta cuprinsă între 35 şi 44 de ani, iar în cazul vârstnicilor procentul este şi mai mare. Lipsa igienei orale este un factor important al apariţiei acestei afecțiuni.

„Această afecțiune inflamatorie se regăsește în principal la adulții cu vârste de peste 30-40 de ani și apare atunci când toxinele produse de bacteriile parodontogene din placa bacteriană se acumulează, determinând deteriorarea țesutului moale al gingiilor, a osului alveolar și a ligamentelor parodontale.

Parodontoza este o afecțiune ascunsă, silențioasă și foarte primejdioasă, ce trebuie depistată și tratată din timp, deoarece în lipsa unui tratament corespunzător, pacienții ce suferă de parodontoză pot ajunge la pierderea dinților naturali”, explică dr. Doneta Acatrinei, potrivit antena3.ro.

Primele semnale de alarmă

Potrivit medicului, „primele semne ale parodontozei sunt sângerarea în timpul periajului, respirație urât mirositoare, inflamatia, durerea, înroșirea și retracția gingiilor, sensibilitate crescuta la rece și cald, tendința dinților de a se clătina și mărirea spațiului dintre aceștia.

Este important de menționat faptul că parodontoza este o boală progresivă, în mai multe etape. Identificată la timp, încă din stadiile sale incipiente, boala poate fi tratată complet, fără a se ajunge la starea cronică, ireversibilă, cu distrugerea semnificativă a țesuturilor de susținere a dinților. Stadiul incipient, cunoscut sub numele de gingivită, este cea mai ușoară formă de boală parodontală”.

Reacție inflamatorie a celulelor sistemului imunitar

Experţii de la Universitatea Pennsylvania din Statele Unite susţin că parodontoza poate să apară în urma unei reacții inflamatorii a celulelor sistemului imunitar, care distrug gingia și osul, ducând astfel la manifestările observate în formele severe ale bolii.

Potrivit specialiştilor americani, această reacția exagerată a sistemului imunitar este declanșată de microbiomul existent în interiorul gurii.

În gură există bacterii benefice, dar și bacterii care pot face rău, iar acestea trebuie eliminate prin măsuri corecte de igienă: periaj, folosirea aței dentare, utilizarea apei de gură și, desigur, detartraj periodic la un cabinet stomatologic.

Dacă bacteriile nu sunt îndepărate, ele se înmulțesc foarte mult și atacă gingia, provocând inflamație, sângerare, retracție gingivală, iar apoi distrugerea osului și căderea dinților. Oamenii de ştiinţă au observat că „vinovatele” sunt celulele T helper 17 (Th17), care au fost descoperite într-un număr mai mare în gingiile persoanelor cu parodontoză decât la subiecții care aveau gingii sănătoase. De asemenea, cu cât numărul acestor celule este mai mare, cu atât este mai severă forma bolii.

Potrivit specialiştilor, acumularea acestor celule în gingiile afectate de parodontoză a fost determinată de prezența unui anumit microbiom. Experimentele realizate pe cobai au arătat, de asemenea, că prin anumite medicamente poate fi limitată proliferarea bacteriilor.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel