Sari la conținut

Caravană mobilă în Buzău. Teste gratuite pentru depistarea tuberculozei

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Caravana mobilă a Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” va ajunge în 12 comune din judeţul Bacău, oferind cetăţenilor servicii medicale gratuite pentru depistarea timpurie a tuberculozei.

Prefectul Lucian Bogdănel a declarat, marţi, că aparatura de radiologie modernă permite diagnosticarea şi a altor 14 tipuri de afecţiuni pulmonare.

„În prezenţa mai multor primari şi asistenţi comunitari, dar şi a personalului medical de specialitate din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie şi Direcţiei de Sănătate Publică am diseminat, astăzi, informaţiile relevante privitoare la campania menţionată, solicitând tuturor celor implicaţi în plan local mobilizarea cât mai consistentă a populaţiei şi îndrumarea cetăţenilor către serviciile medicale gratuite oferite de caravana institutului”, a declarat precizat prefectul Lucian Bogdănel, citat de Agerpres.

Comunele în care va fi prezenta caravana, în perioada 3 – 28 iulie, sunt Brusturoasa, Mănăstirea Caşin, Parava, Gura Văii, Podu Turcului, Ştefan cel Mare, Huruieşti, Stănişeşti, Horgeşti, Filipeni, Plopana şi Valea Seacă.

Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta derulează în prezent cel mai mare program de screening activ al tuberculozei în România – www.screeningtb.ro.

Simptomele generale ale bolii TBC includ senzații de rău sau slăbiciune, scădere în greutate, febră și transpirații nocturne.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel