Sari la conținut

Un nou Centru de Suport Oncologic, inaugurat în Capitală. Este a treia unitate deschisă de Asociaţia Sus Inima

Asociaţia Sus Inima a inaugurat miercuri, la Bucureşti, un nou Centru de Suport Oncologic, aceasta fiind a treia astfel de unitate din România, după cele deschise la Sibiu şi Timişoara.

Iniţiativa dezvoltării acestor centre este de a sprijini persoanele cu diagnostic oncologic, punându-le la dispoziţie, în mod gratuit, navigatori oncologici, psihoterapie, second opinion, terapie prin artă, asistenţi sociali, oportunităţi de socializare, grup de sprijin, nutriţie.

„Suntem foarte mândri să anunţăm deschiderea noului Centru de Suport Oncologic de la Bucureşti şi suntem recunoscători că avem posibilitatea să oferim sprijin prin specialiştii pe care i-am găsit şi persoanelor afectate de cancer din Capitală şi împrejurimi, la doi ani şi jumătate de când am inaugurat Casa Sus Inima Bucureşti, care oferă cazare gratuită persoanelor care vin la radioterapie şi chimioterapie din judeţele limitrofe”, a declarat Carmen Chindriş, directorul executiv al Asociaţiei Sus Inima, potrivit unui comunicat.

Conform sursei citate de Agerpres, Centrul de Suport Oncologic Sus Inima din Bucureşti se află la patru minute de mers pe jos de Casa Sus Inima Bucureşti, inaugurată în noiembrie 2020, situată pe strada Luigi Cazzavillan din Sectorul 1, şi în care sunt cazate, în mod gratuit, persoane cu diagnostic oncologic care fac radioterapie şi nu au unde să locuiască pe perioada tratamentului.

 

Prima Casă Sus Inima, inaugurată în Sibiu

În anul 2022, Asociaţia Sus Inima a oferit, în cele două Case Sus Inima şi prin Centrul de Suport Oncologic din Sibiu, 4.385 de nopţi de cazare persoanelor cu diagnostic oncologic care fac radioterapie, 3.212 mese calde, 1.429 de sesiuni de terapie unu la unu, 64 de grupuri de suport, 24 de sesiuni de art-terapie, 30 de planuri de nutriţie, 48 de cazuri de second opinion; a îndrumat 660 de persoane prin navigator oncologic.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel