Sari la conținut

România este pe primele locuri în UE în ceea ce priveşte naşterile la minore

Sănătatea sexuală şi a reproducerii nu este o prioritate pentru Guvernul României, deşi România este pe primele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte naşterile la minore, iar rata mortalităţii materne şi a cancerelor genitale este de patru ori mai mare decât în restul UE.

În iunie 2013, România  şi-a asumat, în faţa Organizației Naţiunilor Unite, sarcina adoptării unei Strategii Naţionale în domeniul drepturilor sexuale şi reproductive şi implementarea educaţiei sexuale obligatorii, cuprinzătoare şi adecvate vârstei, în toate şcolile din România. Cu toate acestea, bugetul pe 2014 nu alocă resurse pentru dezvoltarea de programe în aceste domenii.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului – 10 decembrie – Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice (ECPI) şi Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS), cu sprijinul ambasadei Olandei la București, atrag atenţia asupra problemelor de sănătate publică provocate de lipsa unor măsuri coerente şi constante în sensul respectării acestor obligaţii.

Lipsa Strategiei Naţionale pentru Sănătate Sexuală şi Reproductivă şi a Strategiei Naţionale HIV/SIDA afectează grav sănătatea şi drepturile sexuale şi reproductive ale populaţiei, primele afectate fiind femeile şi grupurile vulnerabile, a declarat Dr. Borbala Koo, director executiv al Societăţii de Educație Contraceptivă și Sexuală. “Datele statistice arată o deteriorare semnificativă  a sănătăţii sexuale şi reproductive în România, în comparaţie cu situaţia din celelalte ţări membre ale Uniunii Europene. Ce a fost înainte un risc a devenit acum o problemă de sănătate publică”, a continuat aceasta.

În fiecare an nasc peste 20.000 de fete cu vârste sub 19 ani, dintre care peste 4.000 sunt la a doua naştere. În ultimii ani au fost desfiinţate multe dintre centrele de planning familial, iar stocurile de anticoncepţionale gratuite se vor epuiza în curând. Astfel,  progresele realizate până în 2008, când a existat o strategie în domeniu, se vor pierde. În 2008, 39% din populaţie folosea mijloace contraceptive, faţă de 14% – procentul de la care s-a plecat în 1994.

Apărarea şi promovarea sănătăţii şi drepturilor sexuale şi reproductive au un rol important în respectarea drepturilor femeii şi a egalităţii în drepturi”, a declarat cu această ocazie domnul Matthijs van Bonzel, Ambasadorul Olandei la București. “Este foarte importantă implementarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, declaraţie care anul acesta împlineşte 65 de ani – vârstă la care noi, oamenii, ne pensionăm, ne odihnim. Declaraţia nu poate, aşa că nici noi nu ne putem opri din aplicarea ei. Trebuie să dedicăm timp şi resurse pentru implementarea acesteia. Drepturile sexuale şi reproductive sunt drepturi de bază ale individului. Ele trebuie să fie recunoscute, iar tinerii trebuie să fie informaţi şi educaţi cu privire la acestea”, a continuat Dl. Ambasador van Bonzel.

Pentru noi este o chestiune de bună guvernare. Dacă nu există strategii, nu există priorităţi. Fără priorităţi, nu se alocă resurse. Fără resurse, lucrurile vor merge din rău în mai rău. Ne ascundem ipocrit după false pudori, în loc să adoptăm acele măsuri care să-i ajute în principal pe tineri să ia decizii informate pentru viaţa lor”, a declarat Ioana Avădani, director executiv al CJI.

De Ziua Internațională a Drepturilor Omului, atragem atenţia asupra nevoii urgente de a pune în practică recomandările internaţionale acceptate anul acesta de către România la ONU. Întârzierile din acest domeniu afectează drepturile la sănătate, demnitate şi nediscriminare ale fiecăruia dintre noi”, a spus Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului (ECPI).

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel