Sari la conținut

Cum se simte oboseala de la ficat. Medic: ”Apare în fazele avansate de boală hepatică”

Oboseala de la ficat. Ficatul obosit este o explicatie destul de des intalnita la persoanele care sunt mai tot timpul obosite. Desi, bolile de ficat dau oboseala, aceasta se intampla in fazele avansate de boala, in ciroza hepatica, sau in hepatita acuta.

Dar majoritatea bolilor de ficat nu sunt nici acute nici ciroza, si majoritatea bolnavilor hepatici au o forma medie de boala sinu au nici un fel de simptome. Nu rar bolnavul de ficat este diagnosticat direct cu ciroza hepatica fara sa fi avut nici un simptom pana atunci.

”Oboseala inexplicabila permanenta reprezinta mai rar simptom de boala, fiind in majoritatea cazurilor cauzata de stres, suprasolicitare, lipsa de odihna, surmenaj, etc. Oboseala din bolile hepatice apare cand o buna parte din ficat este bolnava. Ea se datoreaza faptului ca rezervele hepatice de energie (glicogen), vitamine, fier, etc si functia de detoxifiere hepatica nu sunt suficiente pentru o activitate normala. Aceasta oboseala este mai degraba psihica, si nu are legatura cu efortul depus,” explică dr. Alecse Valerian Dițoiu, medic gastroenterolog-hepatolog.

Somnolenta permanenta

Medicul spune ca intalneste persoane care declara ca sunt mai mereu somnolente. Ca si definitie, somnolenta diurna excesiva este incapacitatea de a sta treaz si activ în timpul zilei cu atipire involuntara sau episoade de somn aparute aproape zilnic pe o durata de cel putin 3 luni.

Consecintele somnolentei diurne excesive pot fi:

  • apatia
  • lipsa de energie
  • scaderea capacitatii de memorare si a puterii de concentrare
  • accidente felurite (de la scaparea din mana a obiectelor pana la accidente de munca sau rutiere)
  • irascibilitate
  • scaderea performantelor de munca fizica sau intelectuala

”Sunt si persoane care sunt somnolente numai ziua. Somnolenta diurna nejustificata, permanenta, poate sa apara in cazul bolilor de ficat si se datoreaza unui grad de intoxicare a organismului cu produsii ne-metabolizati de ficat,” precizeaza medicul.

Ea apare in stadii avansate ale bolii hepatice, putand avea si alte cauze

  • neurologice (boala Parkinson, dementa, scleroza multipla)
  • boli infectioase de lunga durata ca boala Lyme, hipotiroidia
  • diabetul zaharat
  • anemia cronica de diferite cauze
  • boli renale cronice
  • boli psihice (depresie, distimie, anxietate, bolil bipolare)
  • administrarea diferitelor medicamente
  • uneori chiar munca excesiva nocturna cu scurtarea perioadelor de odihna necesara refacerii organismului poate da oboseala cronica

Scaderea poftei de mancare

Scaderea poftei de mancare in bolile de ficat apare datorita participarii ineficienta a ficatului la procesele de digestie. Scaderea accentuata a poftei de mancare poate sa se asocieze cu scaderea in greutate si anemie, iar lipsa de proteine si glucide din alimentatie poate agrava tulburarile date de lipsa de sinteza a proteinelo si lipsa de stocare a glucidelor de ficat .

Alte simptome in bolile ficatului

Bolnavii de ficat pot sa aiba – in afara de simptomele generale de mai sus- si alte simptome, deseori acestea aparand in stadii avansate de boala

  • Icter. De obicei icterul se confunda de catre pacienti cu hepatita acuta, care de obicei este o boala transmisibila. Deseori acest simptom este dat si de alte boli – litiaza biliara, tumori de pancreas sau ficat, hemolize, etc) -vezi aici. Icterul din bolile de ficat este dat de imposibilitate ficatului de a capta, metaboliza sau elimina reziduurile rezultate din degradarea hemoglobinei.
  • Urina colorata catre portocaliu. Colorarea portocalie a urinii este data de trecerea unei cantitati de bilirubina din ficat in sange si apoi in rinichi pentru eliminare.Trebuie sa se stie ca urina de dimineata este colorata in mod normal mai inchis decat celelalte de pe parcursul zilei
  • Scaunele pot fi decolorate, cu aspect de chit, pentru ca bilirubina nu se mai elimina prin materiile fecale si deci nu le mai coloreaza. Astfel ea se elimina prin urina sau piele
  • Mancarime de piele (prurit) pentru ca bilirubina se elimina prin piele
    Sangerare la nivelul gingiilor la periaj, pentru ca ficatul nu mai sintetizeaza factorii care contribuie la coagularea sangelui
  • Caderea parului de pe piept (la barbati). Apare pentru ca ficatul nu mai metabolizeaza hormonii feminini (pe care ii are orice barbat).Cantitatea mare a acestora da unele caracteristici feminine barbatului respectiv
  • Diminuarea apetitului sexual sau a potentei- prin acelasi mecanism ca mai sus
    Cresterea sanilor la barbati- prin acelasi mecanism ca anterior
  • Marirea abdomenului prin aparitia lichidului (ascitei), sau balonare gazoasa datorita digestiei incomplete a alimentelor prin lipsa bilei
  • Umflarea picioarelor (edeme)
  • Simptome de depresie
  • Inrosirea palmelor

Unele dintre aceste simptome sunt specifice bolilor de ficat, altele putand sa apara si in alte boli. De aceea este bine ca evaluarea unui bolnav cu astfel de simptome sa fie facuta de catre medic, care se poate orienta de la inceput care explorarile necesare pentru stabilirea unui diagnostic corect.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel