Sari la conținut

Verdictul algoritm IA despre alimentele vândute în magazinele din America

Verdictul algoritm IA (inteligență artificială) despre alimentele vândute în magazinele din America este necruțător. Cercetătorii americani au dezvoltat un algoritm de învățare automată, FoodProX, capabil să prezică gradul de procesare al produselor alimentare.

Instrumentul punctează, practic, toate alimentele, pe o scară de la zero (minim sau neprocesate) la 100 ( ultra-procesate). FoodProX oferă astfel o analiză cu rezoluție mai mare a alimentelor procesate, potrivit Neuroscience.

Această dezvoltare reprezintă un progres semnificativ pentru cercetătorii care examinează impactul alimentelor procesate asupra sănătății.

FoodProX este un instrument de învățare automată care prezice nivelul de procesare al unui produs alimentar.

Verdictul algoritm IA. Peste 73% din sistemul alimentar al SUA este ultraprocesat

Algoritmul IA utilizează informații nutriționale din ”Baza de date despre alimente și nutrienți” a Departamentului Agriculturii din SUA. Algoritmul IA a confirmat că peste 73% din sistemul alimentar al SUA este ultraprocesat.

Cercetătorii au încercat să înțeleagă mai bine legăturile dintre „alimentele ultra-procesate” și sănătatea umană prin proiectul Foodome. În consecință, cercetătorii de la Centrul de Cercetare a Rețelelor Complexe au dezvoltat un algoritm de învățare automată despre care spun că prezice cu exactitate gradul de procesare din produsele alimentare aflate pe piața americană.

FoodProX folosește informațiile de etichetare nutrițională din baza de date a Departamentului Agriculturii

Sistemul de învățare automată, numit FoodProX, folosește informațiile de etichetare nutrițională furnizate de Baza de date privind alimentele și nutrienții, a Departamentului Agriculturii din SUA, pentru a nota nivelul de procesare într-un anumit produs alimentar. Algoritmul funcționează prin producerea unui rezultat care reprezintă probabilitatea ca un aliment să se încadreze într-una dintre cele patru categorii care fac parte din sistemul de clasificare a alimentelor NOVA (un sistem dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea din São Paulo, Brazilia), folosit pe scară largă în studiile epidemiologice.

Algoritmul IA atribuie fiecărui produs o notă între zero și 100 (alimente foarte ultraprocesate)

Utilizatorii pot încerca instrumentul vizitând site-ul proiectului de cercetare TrueFood. Astfel, ei pot căuta un aliment pentru a vedea scorul de procesare a alimentelor. Algoritmul atribuie fiecărui produs o notă între zero (care înseamnă alimente „minim sau neprocesate”) și 100 (alimente foarte ultraprocesate).

 

Folosind FoodProX, cercetătorii au reușit să compenseze lacunele din baza de date privind nutrienții pentru studiile dietetice, oferind un spectru cu rezoluție mai mare cu care se pot examina alimentele procesate.

Drept urmare, se poate spune că FoodProX oferă o înțelegere mai clară a modului alimentelor procesate, un pas important pentru cercetătorii care studiază impactul lor asupra sănătății.

Cercetătorii au observat că sistemul NOVA, care împarte alimentele în patru clasificări, de la „neprocesate sau minim procesate” la ultra-procesate, este fundamental limitativ, deoarece nu ține cont de diferitele grade de procesare în cadrul fiecărei categorii.

”În cele din urmă, instrumentul AI a confirmat concluzia anterioară, conform căreia mai mult de 73% din sistemul alimentar din SUA este ultra-procesat”, spune autoarea cercetării, Julia Menichetti. Echipa din SUA este prima care a creat cu succes un instrument AI care poate evalua fiabil conținutul chimic al alimentelor.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel