Aproximativ 100.000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer în România în fiecare an, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, miercuri, la Institutul Clinic Fundeni, transmite Agerpres.
„În fiecare an, în România, sunt înregistrate circa 100.000 de persoane care sunt diagnosticate cu cancer, dintre care sub 500 sunt copii. Incidenţa la copii este de 10 cazuri chiar la grupa de vârstă până la 14 ani, puţin peste 10 până la 18 ani, puţin sub 10 cazuri la 100.000 de locuitori. Par puţine cazurile la copii. Nu sunt puţine pentru că mortalitatea totuşi este importantă. (…) Lucrăm şi o să vedeţi – chiar în zilele sau săptămânile următoare apare o reglementare privind realizarea Registrului naţional de cancer.
Suntem una dintre puţinele ţări care nu are Registru naţional de cancer. Atunci, nici cifrele pe care le raportăm către Globocan, care este un organism care centralizează datele la nivel global, nu sunt sigure.
Dar în jur de 100.000 de pacienţi sunt în România înregistraţi în fiecare an”, a spus ministrul.
Potrivit acestuia, în tratament sunt circa 250.000 de pacienţi la nivel naţional.
„Acestea sunt statistici. Important este să ne dăm seama că este o problemă de sănătate publică şi resursele necesare pentru diagnosticul şi tratamentul sunt în creştere. Medicina personalizată poată să fie un răspuns pentru unii pacienţi. (…) Tratamentul ţintit adaptat unui anumit profil genetic în mod evident este un răspuns”, a mai declarat Alexandru Rafila.
Ministerul Sănătății a lansat pentru consultare publică noua variantă a Planului Național de Combatere și Control al Cancerului (PNCC), rezultat al activității de 4 luni a comisiei multidisciplinare de Oncologie, formată din 20 de specialiști din toate domeniile medicale cu responsabilități în domeniul oncologiei, transmite ministerul într-un comunicat de presă.