Din cuprinsul articolului
Anunțul momentului despre Connect-R! Ce s-a întâmplat cu îndrăgitul artist: Nu mai pot…Am făcut o criză…
Ștefan Mihalache, cunoscut cu numele de scenă Connect-R, și-a luat prin surprindere fanii. Iată ce anunț surprinzător a făcut artistul pentru admiratorii săi.
La cei 40 de ani, Connect-R a anunțat ce vrea să facă peste aproximativ doi ani. Artistul a mărturisit, în podcastul lui Radu Țibulcă, că muncește de la 15 ani și vrea să facă lucruri pe care nu a avut timp să le facă până acum.
În același interviu, artistul a vorbit și despre problemele de sănătate pe care le-a avut de-a lungul timpului.
Meseria de artist e frumoasă, dar nu ușoară. Înseamnă multe ore de studiu, de studio, concerte, înseamnă epuizare și oboseală, semne ale unor afecțiuni grave de sănătate.
Artistul a mărturisit că se resimte oboseala celor 25 de ani de muncă. El spune că nu mai poate sta în mașină atâția kilometri și este momentul să se oprească.
„Nu mai pot să stau în scaunul de mașină kilometri întregi. Anul trecut, șoferul meu a mers cu perfuzii după el, eu am făcut o criză de rinichi. E mult, e foarte mult. Undeva trebuie să se oprească. În doi ani, gata”, mărturisește artistul.
Connect-R are de gând să se retragă din muzică
Connect-R spune că în următorii doi ani se va retrege din muzică. În următoarea perioadă o să-și împartă timpul între studio și o să bucure fanii cu concerte, iar apoi va pune punct acestei meserii și va lua pauză pentru totdeauna din muzică.
Ce va face după?
„O să fac un anunț în premieră. Suntem în 2023. În maxim doi ani fratele tău se retrage ușor, ușor. Voi rămâne în studio foarte mult și probabil că o să mai fac câteva concerte mari.
Vreo 4-5 în niște săli mai mari din țară, din București evident, și cam atât. Viața nu e doar turneu, aplauze și bani. Vreau să mă plimb, vreau să văd lumea asta”, a afirmat Connect-R, în podcastul lui Radu Țibulcă.