Sari la conținut

Consumul unui fruct îmbunătățește funcția creierului, protejează inima și vederea. Experții recomandă să fie consumat zilnic

beneficiul somnului de după-amiază pentru creier
Sursa foto: arhivă Doctorul Zilei
beneficiul somnului de după-amiază pentru creier

Consumul unui fruct îmbunătățește funcția creierului, protejează inima și vederea. Experții recomandă să fie consumat zilnic!

Este vorba despre un fruct pe care toată lumea îl consumă mai mult sau mai puțin. Însă puțin sunt cei care știu că are capacitatea să îmbunătățească funcția creierului, să protejeze inima, ederea și să prelungească viața.

De exemplu, o dieta mediteraneană cuprinde consumul mare de fructe și legume, ierburi aromatice, cereale integrale, proteine vegetale și grasimi sănatoase, provenite din ulei de masline, peste, fructe de mare, nuci si seminte.

Printre cele mai recomandate fructe se află și avocado, o alta sursa de omega 3, bogată in acizi grași. Așadar, un avocado pe zi înlătură puncte din jurul taliei și le adaugă la anii vieții noastre.

Deși datorită gustului său și-a câștigat meritat un loc în sandvișurile sănătoase de zi cu zi, dar și datorită valorii sale nutritive, așa cum veți vedea mai jos, un mic avocado nu ar trebui să lipsească din viața voastră zilnică.

Protejează inima

Grăsimile mononesaturate care se găsesc în avocado ajută la menținerea unui profil lipidic sănătos prin echilibrarea nivelului de colesterol bun (HDL). Cu toate acestea, valorile colesterolului „rău” (LDL) se îmbunătățesc, de asemenea, precum și nivelul trigliceridelor și al insulinei, după cum demonstrează o analiză publicată în Molecules.

Îmbunătățește funcția creierului

Dacă inima funcționează ca un ceas, și alte organe, cum ar fi creierul, vor urma exemplul. Adică, atunci când zona creierului este bine însângerată prin buna funcționare a vaselor de sânge, sunt transportate oxigenul și substanțele nutritive de care are nevoie pentru a funcționa corespunzător.

Consumul unui avocado crește nivelul de luteină

Conținutul de luteină al avocado, însă, este ceea ce îl face atât de valoros în funcționarea creierului și nu numai. Un studiu din Nutrients a constatat că consumul acestuia a crescut nivelul de luteină din creier și a îmbunătățit funcția cognitivă la adulții în vârstă.

Protejează vederea

În mod corespunzător, antioxidanții, cum ar fi luteina, din avocado sunt deosebit de benefici pentru sănătatea ochilor. În cadrul aceluiași studiu publicat în Nutrients, s-a observat o creștere cu 25% a nivelului de luteină în ochii persoanelor în vârstă care au mâncat zilnic un avocado timp de șase luni.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel