Sari la conținut

Specialist în tratarea cancerului tiroidian: ”Atenție la durerea de tiroidă și la schimbarea vocii!”

tiroida
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Legătura dintre kilogramele în plus și glanda tiroidă

Simptome cancer tiroidian. Conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, aproape 300 de mii de oameni din întreaga lume se îmbolnăvesc anual de cancer tiroidian.

Cauzele acestei maladii nu sunt pe deplin cunoscute, însă specialiștii leagă numărul mare de cazuri de moștenirea genetică și de expunerea la unele radiații. Pentru România, dezastrul de la Cernobâl din anii ’80 a însemnat și o creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri. Copiii de atunci, adulții de astăzi, sunt cei care au un risc crescut de cancer tiroidian.

Simptome cancer tiroidian

“Durerea din zona glandei tiroide, modificările vocii și nodulii tiroidieni care apar sub vârsta de 20 de ani sunt simptome care trebuie semnalate medicului pentru că pot anunța un cancer tiroidian. De asemenea, orice umflătură din zona gâtului ar trebuie să vă pună pe gânduri, acest simptom fiind inclus pe lista semnelor care pot trăda un cancer”, spune prof dr. Tamer Karsidag, expert în tratarea cancerului tiroidian.

Cele mai frecvente cancere tiroidiene sunt depistate la femei, precizează medicul. De altfel, 5 la sută dintre nodulii care apar la nivelul glandei tiroide au potențial malign. Și tiroidita este o afecțiune care crește riscul de cancer. Monitorizarea nodulilor cu tehnologii de ultimă generație poate fi soluția diagnosticării cancerelor în stadii incipiente, cu șanse mari de vindecare pe termen lung.

Investigații necesare

“Protocolul investigațiilor legate de un eventual cancer de tiroidă include o ecografie urmată de biopsie, dar PET-CT este o investigație pe care o recomand în multe cazuri dificile, atât pentru diagnosticarea cancerului, cât și pentru stabilirea celui mai bun tratament”, completează expertul.

Extirparea glandei tiroide sau doar a zonei afectate de cancer face parte din terapiile pentru cancer de tiroidă, alături de chimioterapie și radioterapie folosite în cazurile mai grave.

“Sfatul meu este să protejați cu atenție sănătatea uneia dintre cele mai importante glande din corp, tiroida! Prin secreția sa de hormoni, aceasta reglează funcționarea întregului organism”, declară prof dr. Tamer Karsidag.

Concluzia: includeți investigațiile tiroidiene în programul anual de evaluare a sănătății. Și apelați la cei mai buni experți atunci când trebuie să recurgeți la un tratament pentru cea mai importantă glandă din corp. Doar așa aveți șanse maxime de vindecare pe termen lung a oricărei afecțiuni tiroidiene, benigne sau maligne!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel