Sari la conținut

Spitalul din Sf. Gheorghe a primit distincţia „Diamond” pentru îngrijirea pacienţilor cu AVC

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a fost premiat, pentru al treilea an consecutiv, în cadrul ESO Angels Awards pentru rapiditate şi eficienţă în îngrijirea pacienţilor cu accidente vasculare cerebrale ischemice, informează conducerea instituţiei.

Potrivit sursei citate, spitalul a primit premiul Diamond, cea mai înaltă distincţie acordată de organizaţia internaţională ESO Angels şi Societatea Europeană de Stroke.

„După trei ani consecutivi de participare, efort comun şi dedicarea unei întregi echipe, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe a fost premiat cu cea mai înaltă distincţie în cadrul ESO Angels Awards 2023 – premiul la categoria „DIAMOND”, pentru rapiditatea şi eficienţa în îngrijirea pacienţilor cu accidente vasculare cerebrale ischemice.

Meritul pentru această reuşită îi revine în totalitate echipei de medici, asistenţi, infirmieri, brancardieri, dispeceri 112 şi ambulanţieri, care împreună au făcut posibil ca timpul mediu de intervenţie de la intrarea pacientului pe uşa spitalului şi până la efectuarea trombolizei – un tratament puternic pentru dizolvarea cheagului de sânge – să ajungă la 31 de minute şi 90 de secunde”, se arată într-un comunicat de presă.

Procedură medicală folosită cu succes

Conducerea spitalului a precizat că pe 1 iulie se vor împlini patru ani de când această procedură este utilizată cu succes la Sfântu Gheorghe, în această perioadă fiind tratate, în total, 209 cazuri. Îmbunătăţirea timpului de intervenţie a fost posibilă şi datorită sistemului de prenotificare, cu ajutorul căruia echipajele de Ambulanţă contactează direct medicul neurolog şi Unitatea de Primiri Urgenţe, înainte ca pacientul să ajungă la spital, pentru ca echipa medicală să obţină din timp toate informaţiile necesare despre acesta.

„Acest premiu se datorează performanţei, perseverenţei şi eforturilor continue depuse în ultimii 4 ani de o echipă multidisciplinară. Campania noastră de conştientizare a populaţiei a avut succes şi şi-a atins obiectivul. Mă bucură enorm să observ că tot mai mulţi pacienţi recunosc semnele unui accident vascular cerebral şi se prezintă în timp util la spital pentru a putea beneficia de acest tratament, crescând semnificativ şansele de recuperare.

Prin creşterea numărului pacienţilor trombolizaţi am reuşit să obţinem această distincţie. Observăm că pacienţii îşi recapătă, treptat, încrederea în sistemul sanitar şi sper ca pe viitor, acest lucru să se consolideze, ca să putem preveni şi trata cu succes şi alte patologii”, a declarat medicul neurolog Forro Csilla, coordonatoarea programului naţional de tromboliză intravenoasă în cadrul Spitalului Judeţean.

Ce reprezintă distincţia „Diamond”

Premiile ESO Angels sunt acordate în semn de recunoaştere şi apreciere echipelor şi persoanelor care s-au distins prin îmbunătăţirea calităţii în practica terapeutică a accidentului vascular cerebral şi doar două unităţi medicale din România, din cele peste 40 care participă la programul naţional de tromboliză, au fost premiate de către Organizaţia Internaţională ESO Angels şi Societatea Europeană de Stroke cu distincţia „Diamond”, cea din Sfântu Gheorghe şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov. Alte 13 spitale judeţene şi universitare au fost premiate la categoriile „Gold” sau „Platinum”, se mai arată în comunicatul citat de Agerpres.

În cadrul ediţiei din 2021 a premiilor ESO Angels, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a fost premiat la categoria „Gold”, iar anul trecut, unitatea medicală a mai urcat o treaptă pe podium, obţinând distincţia „Platinum”.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel