Trauma de abandon. Ce este, cum ne afectează și ce putem face. Cum ne ajută terapia

Dacă până de curând în mentalul colectiv nu exista conceptul de traumă decât în legătură cu o leziune fizică extrem de gravă, ultimii ani au adus o schimbare de paradigmă și sunt aduse tot mai des în discuție traumele psihice. Și acestea sunt însă de mai multe tipuri și este important să le identificăm corect ca să ajungem să le gestionăm într-un mod constructiv.

Am rugat-o pe Alexandra Sabou, psiholog și psihoterapeut, să ne vorbească despre o traumă prezentă în rândul unui număr semnificativ de oameni, trauma de abandon.

Alexandra Sabou lucrează de mai multă vreme și cu copiii și tinerii instituționalizați incluși în programul Ajungem MARI, ajutându-i să lucreze cu traumele multiple cu care se confruntă în fiecare zi.

„Mi-e teamă să nu îl/o pierd. Uneori mă gândesc din senin la fapul că mă va părăsi, va găsi pe cineva mai bun și va pleca. Se va îndrăgosti de altcineva, iar eu voi rămâne doar cu singurătatea”. Sunt câteva exemple de gânduri prezente în mintea unei persoane care se confruntă cu teama de abandon. 

Aceasta are la bază credința că vom pierde persoanele importante din viața noastră. Ne este teamă că oamenii de care ne pasă cel mai mult vor pleca, ne vor părăsi, iar noi vom rămâne izolați emoțional, la distanță de ceilalți. Îngrijorările pot să declanșeze stări de anxietate, stres, furie, respectiv disconfort emoțional puternic. 

Originea ei se află adesea în copilăria timpurie. Persoanele care se confruntă cu astfel de temeri au avut experiențe de abandon, precum decesul sau pierderea unui părinte ca urmare a divorțului. Totodată, trauma de abandon poate să apară ca urmare a expunerii la un tipar inconsecvent și impredictibil al practicilor parentale.

Ca și copii avem o serie de nevoie de bază: iubire și siguranță, libertate și joc, dar și limite sănătoase. Atunci când părinții, indiferent de motive, nu au putut răspunde constant nevoilor noastre, nu am avut parte de siguranță emoțională, teama de abandon apare ca răspuns la neîndeplinirea acelor nevoi. Astfel de experiențe sunt caracteristice mai ales copiilor din sistemul de protecție.

Cum recunoaștem trauma de abandon

Frica de abandon se activează în relațiile cu ceilalți, mai ales în relațiile intime. Principalul declanșator îl constituie separarea de celălalt. Printre semnele distinctive prin care o putem recunoaște se numără următoarele: 

• Anxietate sau distres atunci când nu știu unde este sau ce face celălalt;
• Tendința de agățare atunci când cred că va pleca sau interpretez gesturile sale ca semne ale distanțării;
• Prezența constantă a gândurilor legate de partener sau relație;
• Vigilență crescută față de semnale care pot transmite modificări ale sentimentelor pe care partenerul le are față de mine;
• Gelozie sau posesivitate crescută;
• Nevoie constantă de a primi reasigurări din partea partenerului;
• Tendința de distanțare sau de retragere din relație – dacă îi arăt partenerului ce simt cu adevărat mi-e teamă că mă va părăsi;
• Dificultatea de a avea grijă de propriile nevoi atunci când sunt implicat/ă într-o relație – fac sacrificii pentru a ține partenerul aproape.

Deseori, repetarea acestor comportamente și atitudini pune o presiune semnificativă asupra relației. Alături de evitarea implicării și tendința de a sabota propriile relații pentru a mă proteja de suferință, ele contribuie la confirmarea credinței că celălat va pleca. 

Cum ne afectează trauma de abandon

Principalele dificultăți apar în sfera relațiilor interpersonale, cu precădere în  cadrul cuplului. Pe lângă comportamentele care îngreunează menținerea unei relații sănătoase, poate să apară și tendința de a alege parteneri care să ne confirme credințele, simțind atracție față de cei indisponibili sau distanți emoțional.

Sunt prezente și stări de tristețe, anxietate sau singurătate, fiind greu să ne conectăm la ceilalți. Nu în ultimul rând, trauma de abandon ne predispune și la adicții, apelând la mâncare, tutun, alcool sau alte comportamente nesănătoase în exces, ca modalitate de a gestiona distresul resimțit. 

Ce putem face

1. Recunoaștem tiparele specifice fricii de abandon – cum se manifestă în cazul nostru sau al persoanelor din jurul nostru
2. Identificăm declanșatorii, contextele în care aceasta se activează
3. Înțelegem originea fricii de abandon și felul în care aceasta se menține activă, incluzând modurile în care răspund la activarea fricii – în acest sens, implicarea într-un proces terapeutic poate fi benefică
4. Îmi ofer mie, respectiv celor care se confruntă cu teama de abandon, compasiune, înțelegere și blândețe

Pentru început, este important să recunoaștem tiparele specifice fricii de abandon. Identificând contextele în care își face simțită prezența, putem lua măsuri clare pentru a o conține și gestiona.  Un alt pas ar fi înțelegerea originii acesteia, de unde vine și cum anume se menține activă în viața noastră. În acest sens, implicarea într-un proces terapeutic poate fi benefică. 

Cum poate ajuta terapia

În cadrul terapiei putem dobândi perspective realiste asupra stabilității și a siguranței relațiilor în care ne implicăm. Învățăm cum să ținem îngrijorările legate de partener și relație sub control, precum și modalități de a reduce frecvența comportamentelor care împovărează relațiile.

Consolidăm încrederea în sine și abilitatea de a ne face să ne simțim în siguranță. Nu în ultimul rând, ne dezvoltăm capacitatea de a tolera perioadele de distres cauzate de singurătate, fără a deveni anxioși, triști sau a apela imediat la ceilalți. 

În final, indiferent de experiențele dureroase din copilărie sau de pe parcursul vieții, fiecare dintre noi merită să aibă parte de o viață împlinită, în conformitate cu propriile valori, cuprinzând relații stabile, satisfăcătoare, alături de oamenii dragi. Primul pas este să ne dăm nouă o șansă, să ne oferim posibilitatea de a alege altfel pentru noi. 

De o șansă au nevoie și copiii instituționalizați, cei care resimt trauma de abandon extrem de greu și de dureros. Au nevoie de ajutor specializat ca să lupte pentru a-și vindeca rănile adânci prezente în sufletele lor. Programul Ajungem MARI a ajutat până acum 287 de copii și tineri instituționalizați să beneficieze săptămânal de ședințe de psihoterapie, iar în prezent 70 de copii sunt incluși în proiect. Oricine poate sprijini programul de psihoterapie cu ajutorul unei donații pe site.