Sari la conținut

Atenţie la implantul dentar ieftin şi contrafăcut. LISTA riscurilor stomatologice

Din cuprinsul articolului

Infecții, secționări de artere sau pierderea implantului dentar sunt câteva dintre riscurile pe care și le asumă cei care aleg un produs ieftin ori o clinică dentară în care medicii sunt lipsiţi de experienţă.

Un implant dentar este un „șurub” introdus în osul maxilar ori în cel mandibular, care  reconstituie rădăcina dintelui absent, iar peste el se aplică o coroană din material ceramic pe suport metalic ori din zirconiu.

În goana după clienți, există situații în care oferta cabinetelor stomatologice înseamnă și câteva sute de lei pentru un implant dentar, o sumă care reprezintă cu 70-80% mai puțin decât un implant dentar de calitate, testat şi folosit la scară largă.

Specialiştii atrag atenţia că sunt toate şansele ca un preț mai mic să ducă ulterior la cheltuieli mult mai mari și la probleme serioase de sănătate.

Riscuri stomatologice

  • infecții post-operatorii cu pierderea imediată a implantului dentar, care apar ca urmare a unei culpe comune: medicul implantolog nu informează pacientul legat de ceea ce trebuie să facă după intervenţia chirurgicală şi/sau pacientul nu urmează indicaţiile postoperatorii;
  • inserări defectuoase ale implantului dentar în sinusul maxilar, care conduc cu infecții ale sinusului maxilar, respectiv sinuzite;
  • inserari defectuoase ale implantului dentar în canalul mandibular, având ca rezultat pierderea sensibilității pe o perioadă mai scurtă, mai lungă, ori definitivă pe zona respectivă ca urmare a lezării nervului alveolar inferior;
  • inserări în planșeul bucal (pot conduce la apariția hematomului disecant al planșeului bucal);
  • inserări în fosa nazală, inserări în dinții vecini cu pierderea acestora etc.;
  • infecții la distanță de actul operator;
  • distrugerea osului intra-operator sau post-operator, dacă este vorba despre un implant care nu este potrivit;
  • secționări de artere mici ori de vene care, negestionate corect, intraoperator, pot avea drept rezultat sângerari oculte continue;
  • alegerea greșită a dimensiunilor implantului, alegerea greșită a locului implantului – ceea ce conduce la crearea unei lucrări dentare nefuncționale, lucrări dentare inestetice, greșit adaptate în toate planurile, cu apariția de perimplantite.
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel