Sari la conținut

Ambulanță, răsturnată în șanț după ce a lovit un cap de pod. Echipajul și pacientul au fost răniți

Sursă foto: libertatea.ro

Accident cu ambulanța, în Neamț. Autospeciala care transporta un pacient a intrat, marţi, într-un cap de pod pe DN 15C, în localitatea Bodeşti, în accident fiind răniţi pacientul, asistenta şi şoferul, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Echipajul și pacientul, răniți în accident, au fost preluați de altă ambulanță

„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 55 ani, din Piatra-Neamţ, conducea o ambulanţă, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto şi a altor două persoane, o femeie în vârstă de 48 ani, asistent medical, respectiv un bărbat în vârstă de 84 ani, pacient”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu, potrivit Agerpres.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cei trei au fost preluaţi de o altă ambulanţă şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel