Sari la conținut

Rolul usturoiului în tratarea diabetului de tip 2

Numeroase popoare au înțeles deja că anumite condimente precum ghimbirul, scorțișoara, usturoiul și tumericul pot trata eficient anumite boli precum diabetul. Potrivit unui studiu realizat la Universitatea King Faisal din Arabia Saudită, usturoiul este cel mai eficient condiment când vine vorba de tratarea diabetului.

După ce au studiat proprietățile usturoiului, ghimbirului și tumericului, cercetătorii au descoperit că aceste condimente ameliorează sindromul metabolic, al stresul oxidativ și diabetul.

În cadrul cercetării, șoarecii de laborator cu diabet au fost împărțiți în trei grupuri. Celor din primul grup li s-a dat usturoi, iar celorlalți ghimbir sau tumeric sau o combinație între cele trei condimente.

La sfărșitul studiului oamenii de știință au observat următoarele:

–         toate cele trei condimente au scăzut glicemia

–         prducția de insulină a crescut cu 37%

–         simunitatea a crescut cu 52%

–         cel mai eficient a fost usturoiul

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel