Sari la conținut

Veşti bune! Alexandru Rafila anunţă noi investiţii în sectorul sanitar

Susa foto: arhiva Doctorul zilei

Din cuprinsul articolului

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că investiţiile în sistemul sanitar „vor intra în linie dreaptă”, iar în această lună şi luna viitoare vor fi semnate contracte în valoare de circa 2,5 miliarde de euro.

„Suntem într-un moment de răscruce, investiţiile în sectorul sanitar vor intra în linie dreaptă. În această lună şi luna viitoare încheiem cele circa 2,5 miliarde de euro de semnat contracte în investiţii noi în sistemul de sănătate”, a spus Rafila.

Ministrul Sănătăţii a participat miercuri la Ceremonia de decorare a mai multor spitale cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii. Decretele de decorare au fost semnate de preşedintele României, Klaus Iohannis, la propunerea ministrului Sănătăţii şi au fost înmânate de consilierul prezidenţial Diana Păun.

„Suntem bombardaţi zilnic de neajunsuri, care unele sunt reale, altele poate sunt exagerate care apar în sistemul de sănătate, însă să ştiţi că sunt foarte multe lucruri bune care se întâmplă în sistemul de sănătate…. Noi de fapt lucrăm în folosul pacientului.

Întâlnirea de astăzi are o anumită simbolistică şi mă bucur că doamna a avut această idee de a ne înmâna câteva decoraţii, nouă, profesioniştilor din sănătate, medici şi asistenţi medicali, dar şi unor organizaţii de pacienţi. Este clar că noi lucrăm în interesul pacienţilor, nu în interesul personalului medical.

La Ministerul Sănătăţii avem acest lucru în vedere, sigur, protejând personalul medical, respectându-le drepturile, încercând să îi stabilizăm la locul de muncă”, a afirmat demnitarul, citat de Agerpres.

Spitale decorate de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, o serie de decrete de decorare a mai multor spitale.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în semn de „apreciere pentru contribuţia avută, de-a lungul timpului, în exercitarea actului medical, precum şi în dezvoltarea profesională a cadrelor medicale”, şeful statului a conferit: Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Ofiţer Spitalului Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” Bucureşti, Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” Bucureşti şi Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” Bucureşti, Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler Spitalului Orăşenesc Vişeu de Sus şi Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Comandor Institutului Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon” Bucureşti.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel