Din cuprinsul articolului
Este focar de scarlatină la o şcoală din România. Infecția a fost depistată zilele trecute, după ce trei copii au început să se simtă rău la cursuri.
După explozia cazurilor de gripă şi viroze în rândul elevilor, încep să se înmulţească rapid şi cazurile de infecţii bacteriene foarte contagioase. În şcoli şi grădiniţe sunt tot mai multe cazuri de scarlatină, o afecţiune care îi afectează în special pe cei mici, dar se poate transmite şi la adulţi.
Focar de scarlatină la o școală din România. Mai mulți copii au ajuns la spital
În Galați, trei dintre copii au fost depistați, luni, cu simptome specifice bolii, motiv pentru care au fost chemați părinții și luați acasă. Doi dintre elevi au ajuns la spital pentru analize medicale, iar rezultatul a confirmat scarlatina.
În ceea ce privește al treilea caz, Inspectoratul Școlar încă nu știe dacă părinții l-au dus la spital sau nu. Ce se știe cu siguranță, este că elevul nu a mai venit la ore.
Conducerea școlii a luat măsurile necesare pentru a împiedica răspândirea bolii.
A fost dezinfectată clasa și s-a făcut un triaj epidemiologic în urma căruia, spre exemplu, un alt copil a fost depistat cu dureri în gât și trimis acasă.
Scarlatina este contagioasă. Semne și simptome
Scarlatina este o boală contagioasă care se manifestă, în special, la copiii cu vârste între 5 și 10 ani din colectivități, școli, grădinițe. Tratamentul este unul antibiotic.
„Scarlatina în sine prin severitate nu e cu nimic diferită de faringoamigdalita streptococică.
Tot febră faci, tot mănâncă greu copilul, tot durere în gât şi deshidratare, numai că are această erupţie caracteristică aspră, aşa ca un şmirghel la palpare şi limbă zmeurie”, a declarat dr. Mihai Craiu, potrivit observatornews.ro.
Medicul pediatru Mihai Craiu a avertizat boala este extrem de periculoasă, mai ales în condițiile în care nu sunt respectate anumite reguli.
„Bolnavul poate să infecteze, în principiu, unul din zece persoane din jurul lui. Este contagios dacă nu respectăm nişte reguli elementare.
Pentru că nu se transmite de la mare distanţă prin aer, se transmite în apropiere prin folosirea împreună a diverselor lucruri de mâncat, de băut sau dacă picături de salivă ajung la distanţă foarte mică de pe un copil pe celalalt”, a mai spus dr. Craiu.