Din cuprinsul articolului
Este o premieră medicală realizată pe 27 martie, dar comunicată azi, printr-o colaborare a secțiilor de Neurochirurgie și ATI, și cu ajutorul psihologului din cadrul Secției Clinice Neurologie.
Un pacient în vârstă de 66 de ani, cu o tumoră cerebrală, a fost salvat printr-o intervenţie chirurgicală efectuată în premieră în judeţul Bihor, acesta fiind treaz şi conştient în timpul procedurii şi solicitat să vorbească şi să numere.
Premieră medicală: Bărbat operat de o tumoare pe creier, în timp ce era treaz și număra
Bărbatului i s-a cerut să numere și i s-au arătat imagini, „capacitatea acestuia de a răspunde și de a reacționa ajutându-i pe medici să identifice punctele de incizie”
Echipa operatorie a fost coordonată de către dr. Alin Blaga, medic primar neurochirurgie.
„Pacientul prezenta o tumoră cerebrală de 2 centimetri, localizată la nivelul lobului temporal stâng. S-a dispus rezecția tumorală cu ajutorul microscopului, iar deoarece tumora era situată într-o zonă cu funcționalitate importantă, echipa operatorie a decis utilizarea în premieră a unei tehnici de anestezie speciale, numită „asleep-awake-asleep” (adormit-treaz-adormit).
Așadar, la începutul intervenției, pacientul a fost adormit, iar după efectuarea procedurii până la nivelul durei mate, pacientul a fost trezit.
Echipa a început astfel partea de rezecție a tumorii cu pacientul treaz pe masa de operație”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Județean Bihor, trimis vineri de purtătoarea de cuvânt Lisa Crăiuț.
Aceasta precizează că, „pentru a localiza cu precizie traiectul de intrare, pacientul a fost stimulat să vorbească de către psihologul din cadrul secției de neurologie, în timp ce medicii neurochirurgi interveneau asupra tumorii.Tumora a fost excizată cu succes, iar pacientul a fost adormit din nou, pentru a se coase incizia.
Operația a durat 4 ore și a decurs bine, fără incidente, iar pacientul nu își va putea aminti momentele de conștiență din timpul intervenției.”
Potrivit reprezentanţilor spitalului, în momentul de faţă pacientul şi-a revenit post-operator şi este în stare stabilă, urmând să îşi continue tratamentul oncologic.