Din cuprinsul articolului
Papa Francisc a fost dus la spitalul Gemelli din Roma, a anunţat purtătorul de cuvânt al său, Matteo Bruni, într-o scurtă declarație de presă citată de Reuters.
”Sfântul Părinte se află la (Spitalul) Gemelli din această (miercuri) după-amiaza, la controale programate anterior”, anunţă într-un comunicat directorul serviciului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, fără să facă alte precizări.
Iezuitul argentinian, care a marcat la jumătatea lui martie zece ani de pontificat, a participat miercuri dimineaţa la Audienţa Generală săptămânală, în Piaţa Sf. Petru, ca în fiecare miercuri, unde a zâmbit şi a salutat credincioşii de la bordul ”papamobilului”.
Surse din cadrul unităţii sanitare informează că Suvernul Pontif, sosit cu ambulanţa după ce s-a simţit rău, a suferit probleme cardiace şi respiratorii în cursul zilei şi a fost dus la secţia de cardiologie pentru controale, informează publicaţia Corriere de la Serra, potrivit rador.ro.
Momentan, starea de sănătate a Papei Francisc este considerată „neîngrijorătoare”, însă pontiful ar fi fost supus mai multor analize, iar potrivit unor surse din spital, în salonul său de la etajul 10 s-ar afla şi aparatură sofisticată pentru o monitorizare constantă.
La Vatican, chiar dacă nu este oficial, se spune că au fost anulate toate audienţele de joi şi vineri, prin urmare „s-a făcut loc în agendă pentru ca analizele să poată continua atât timp cât va fi necesar”. Înainte de a merge la Spitalul „Gemelli”, Papa Francisc a anulat o întâlnire pentru a înregistra un interviu televizat.
În vârstă de 86 de ani, Suveranul Pontif suferă de diverticulită, o afecțiune care poate infecta sau inflama colonul. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale în 2021 pentru a-i fi îndepărtă o parte din colon.
La începutul acestui an, Papa a spus că starea a revenit și că aceasta l-a făcut să se îngrășe, dar că nu este prea îngrijorat.
De ce a renunţat la operaţia la genunchi
De asemenea, Papa Francisc are o problemă cu genunchiul și alternează între folosirea unui baston și a unui scaun cu rotile la aparițiile sale publice. Acesta a declarat că a preferat să nu se opereze la genunchi, deoarece nu dorea să se repete efectele secundare negative pe termen lung ale anesteziei pe care le-a suferit după operația din 2021.
De altfel, durerile sale de genunchi, care l-au determinat să-şi amâne mai multe vizite în 2022 şi să amâne un turneu în Africa, se află în centrul unor speculaţii cu privire la o eventuală demisie.
El a lăsat uşa deschisă acestui scenariu, după exemplul predecesorului său, Benedict al XVI-lea, care a renunţat la funcţie, luând lumea prin surprindere.
Suveranul Pontif a înfiinţat funcţiea de ”asistent de sănătate personal”
Îngrijitori îl urmăresc în permanenţă, atât la Vatican, cât şi în vizite în străinătate, însă problemele sale recente de sănătate l-au determinat să înfiinţeze în mod oficial o nouă funcţie – de ”asistent de sănătate personal”, în care l-a desemnat pe un infirmier de la Spitalul Gemelli.
La vârsta de 21 de ani, Francisc a fost aproape să moară din cauza unei pleurezii, potrivit biografului său Austen Ivereigh, iar o parte a unuia dintre plămânii săi a fost extirpată în octombrie 1957.
Într-o carte publicată recent, el rememorează acest episod. ”Înţeleg ce pot simţi oamenii bolnavi de (noul) coronavirus, care trebuie să lupte pentru a respira prin (aparate de) respirat artificiale”, scrie l.
El evocă, de asemenea, o operaţie de îndepărtare a unor chisturi de pe plămânul său drept, într-un interviu cu jurnalistul şi mediul argentinian Nelson Castro, subliniind că s-a ”refăcut complet” şi nu s-a mai simţit ”niciodată limitat de atunci”.
Pe când era arhiepiscopul Buenos Airesului, el a fost tratat de către un acupunctor chinez de dureri de spate, scria în mai biograful său în The Tablet Catholic, potrivit News.ro.
El a avut ”calculi biliari”, iar în 2004 o problemă ”temprară” la inimă, din cauza unei îngustări uşoare a unei artere, potrivit biografului său. În plus, probleme cu ficatul au fost rezolvate printr-o schimbare a regimului său alimentar.