Din cuprinsul articolului
Medicii pneumologi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad au tras un semnal de alarmă, marţi, cu privire la numărul mare de pacienţi diagnosticaţi cu neoplasm pulmonar, un sfert dintre cei care şi-au făcut bronhoscopii primind acest diagnostic, astfel că specialiştii le recomandă oamenilor să se testeze periodic, înainte să aibă simptome, informează Agerpres.
Medicii specialişti arădeni spun că doar de la începutul acestui an din 120 de pacienţi care şi-au făcut bronhoscopii în spital, 30 au fost diagnosticaţi cu neoplasm pulmonar.
Reprezentanţii SCJU au declarat că pentru a se depista afecţiunile pulmonare în stadii incipiente se recomandă examinările periodice, pentru că „plămânii au puţini receptori ai durerii, iar simptomele apar, adeseori, în stadii avansate ale bolii”.
„Pentru diagnosticarea unei afecţiuni pulmonare, în urma consultului de specialitate pacientul va fi investigat prin efectuarea unei endoscopii bronşice. În cazul în care este depistat un ţesut pulmonar suspect, atunci acesta poate fi extras pe parcursul bronhoscopiei, prin utilizarea unei sonde speciale – crio-sondă – cu ajutorul căreia ţesutul pulmonar suspect este îngheţat şi mai apoi extras. Sonda utilizată foloseşte dioxid de azot care produce o scădere bruscă de temperatură de până la -89 de grade Celsius. Procedura este indicată atât pentru diagnosticarea corectă a neoplasmului pulmonar, dar şi pentru eliberarea căilor respiratorii prin extirparea tumorilor formate.
Pentru criobiopsie, sonda este introdusă printr-un canal al bronhoscopului şi poate ajunge mai uşor la leziunea suspectă comparativ cu pensele de biopsie, mai ales dacă leziunea este localizată în periferia plămânului.
Totodată, probele recoltate sunt mult mai mari şi cu mai puţine artefacte obţinându-se astfel un diagnostic precis.
La Arad, efectuăm această procedură din luna ianuarie, iar până acum au fost realizate 120 de bronhoscopii. Ţesuturile suspecte extrase sunt trimise mai apoi spre analiză la laborator, rezultatul fiind eliberat între 14 şi 21 de zile.
Până acum am efectuat 35 de biopsii, iar din păcate, în cazul a 30 dintre acestea diagnosticul a fost de neoplasm”, a explicat dr. Erika Repolski, medic primar pneumologie.
Semnele care trebuie să te îngrijoreze
Persoanelor care au dureri în zona pieptului, respiraţie greoaie, tuse prelungită (uneori cu sânge), voce răguşită, infecţii pulmonare dese, lipsa poftei de mâncare însoţită de pierdere rapidă în greutate – li se recomandă să meargă de urgenţă la un medic pneumolog.
Reprezentanţii SCJU Arad au mai transmis că începând cu acest an au la dispoziţie toate echipamentele necesare efectuării unui screening complet în cazul pacienţilor cu suspiciune de neoplasm pulmonar.