Sari la conținut

Se dă startul înscrierilor la examenul de Rezidenţiat. Peste 600 de locuri, la sesiunea extraordinară

rezidentiat
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Examen de rezidențiat

Înscrierile pentru sesiunea extraordinară a concursului de rezidenţiat care va avea loc în luna mai încep miercuri, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Dosarele vor putea fi depuse până pe 12 aprilie.

Concursul va avea loc în data de 14 mai şi va fi organizat în centrul universitar Bucureşti, pentru locurile şi posturile rămase neocupate la domeniul Medicină la sesiunea din 20 noiembrie 2022, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Vor fi scoase la concurs 628 de locuri şi posturi. Concursul va avea o durată de patru ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu 200 de întrebări. Alegerea unui loc sau post va fi condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim obţinut.

Lista locurilor disponibile poate fi consultată pe site-ul rezidentiat.ms.ro. Cele mai mult posturi, respectiv 99, sunt pentru Chirurgie generală, alte 93 fiind pentru Medicină de urgenţă.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel